Fumatul electronic ia amploare în rândul tinerilor ucraineni — raport alarmant al Miniterului Sănătății

Fumatul în rândul adolescenților din Ucraina rămâne o problemă alarmantă: aproape 20% dintre elevii cu vârste între 13 și 15 ani consumă țigări electronice. Este concluzia celui mai recent Global Youth Tobacco Survey (GYTS), prezentat de Ministerul Sănătății din Ucraina cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, marcată anual pe 31 mai.

Potrivit datelor, raportul din 2023 acoperă consumul de produse din tutun și nicotină în rândul elevilor cu vârste între 11 și 17 ani și oferă o privire comparativă asupra ultimilor 20 de ani. În ciuda unei scăderi generale a prevalenței fumatului (de la 26% în 2005 la 17,6% în 2023), țigările electronice își păstrează popularitatea printre tineri. În ultimii șase ani, consumul acestora a crescut ușor, cu 1,2%, ajungând la 19,6%.

„Nicotina afectează sistemul nervos și cardiovascular și provoacă o dependență care, în cele mai multe cazuri, persistă toată viața. Avem datoria să protejăm copiii, oferindu-le un mediu sigur, fără tutun”, a declarat Tetyana Skapa, directoarea Departamentului de Sănătate Publică din cadrul ministerului.

Ce mai arată studiul

12,3% dintre adolescenți fumează țigări clasice (în creștere față de 9,2% în 2017, dar în scădere față de 24% în 2005);

19,6% consumă țigări electronice;

47% dintre fumători spun că vor să renunțe, însă puțini reușesc;

6,9% folosesc produse din tutun încălzit (HTP);

5,1% recurg la tutun fără fum, iar 2,9% — la pliculețe cu nicotină.

Studiul relevă totodată o scădere semnificativă a expunerii la fumat pasiv: doar 24,9% dintre elevi spun că sunt expuși fumului de țigară acasă, față de peste 70% în 2005. Cu toate acestea, aproape jumătate (47,3%) dintre adolescenți nu întâmpină dificultăți în a cumpăra țigări, ceea ce semnalează lipsa unui control eficient al restricțiilor de vârstă.

OMS avertizează: marketing agresiv țintit pe tineri

Reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în Ucraina, Jarno Habicht, atrage atenția asupra pericolului reprezentat de noile produse pe bază de nicotină:

„Asistăm la o campanie agresivă de promovare a țigărilor și produselor cu nicotină, direcționată clar spre tineri. Dacă nu intervenim prompt, consecințele asupra sănătății noii generații vor fi ireversibile”, avertizează Habicht.

Raportul apare într-un context în care Uniunea Europeană pregătește lansarea unei aplicații digitale pentru verificarea vârstei pe internet, tocmai pentru a proteja minorii de accesul la produse periculoase precum țigările electronice.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina