Gheorghe Calamanciuc din Mihorenii Herței a plecat la cele veșnice (VIDEO)
Poetul, prozatorul și dramaturgul Gheorghe Calamanciuc, laureat al mai multor premii literare, fost profesor la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, s-a stins sâmbătă, 16 iulie 2022 din viață, la vârsta de 77 de ani, informează MOLDPRES.
Anunțul a fost făcut public de către jurnalista de la Radio Moldova, colega și prietena noastră Alina Chiriac-Ivașcu. „Modest, discret, cu o minte sclipitoare și un talent uriaș, scriitorul, publicistul, poetul, dramaturgul, ziaristul, prozatorul Gheorghe Calamanciuc ne-a lăsat în această dimineață într-o mare întristare… Și-a luat penița de aur și s-a dus în ceruri să-i răsfețe pe îngeri cu scrierile sale. A luat cu sine și cele 40 de poeme inserate într-un CD, intitulat *Madrigal de duminică*, o frumusețe de audiobook la care am trudit frumos, împreună cu regizoarea Elena Vieru, CD care a văzut lumina chiar zilele acestea, în orașul Sfântu Gheorghe, România, și pe care scriitorul Gheorghe Calamanciuc, din păcate, nu a apucat să-l vadă, să se bucure, să-l dăruiască iubitorilor de poezie…”, a scris pe rețelele de socializare Alina Chiriac-Ivașcu.
Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, Gheorghe Calamanciuc s-a manifestat în toate genurile. ”A scris proză scurtă și cinci romane, romane în care noi aflăm multe lucruri despre fenomenele și realitățile de astăzi, despre oamenii de azi cu tot ce au ei bun și rău. ”A scris poezie pentru copii și pentru cei mari, pentru toate vârstele și cu formule variate, de la poezie lirică la sonet și bineînțeles, a excelat în dramaturgie. Are piese montate în întreg spațiul românesc și ceea ce este important – a făcut dramaturgie pentru copii, gen puțin explorat la noi. Este un dramaturg care s-a gândit la psihologia copilului, la felul lui de a percepe lumea și a făcut o dramaturgie bună care este montată și în școlile noastre. A fost un punct de reper în viața culturală a orașului Bălți. În mod sistematic el a promovat acolo valorile noastre”, a constatat academicianul Mihai Cimpoi.
Gheorghe Calamanciuc s-a născut pe 7 februarie 1945 în satul Mihoreni, Herţa, Ucraina. A absolvit Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi. A fost director de şcoală, profesor de limba română, lector la Universitatea Pedagogică de Stat „A. Russo”, redactor literar la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. A semnat volumele de piese „Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit”, „Ultimul urmaş al lui Ştefan”, „Teatru pentru copii”, cărţile de versuri „Toamna risipei lui Adam”, „Singur în 50 de poeme” şi „Poemele repausului”, ”Poeme de citit bătrânețea”, ”50 de sonete pentru îndrăgostiții de fantasme”, romanele „Don Juan în derivă”, „Don Juan de mucava”, „Don Juan, proscrisul”, „Celebritatea ghinionistului” și ”Don Juan izgonitul din visuri”.
Acum 5 ani, Gheorghe Calamanciuc a revenit de Paști acasă, așa cum obișnuia să o facă de fiecare dată, să revină în satul drag inimi sale – Mihorenii Herței. Atunci am reușit să stăm la sfat cu bădița Gheorghe, să aflăm povestea vieții sale, să realizăm și un interviu video. Avea un vis frumos, să revină acasă, să revină pe scenele satelor noastre cu piese scrise de el și puse în scenă de domnul Constantin Stavrat, director artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, și el originar din ținutul Herța, localitatea Buda Mică. Odată cu plecarea la cele veșnice a copământeanului nostru Gheorghe Calamanciuc a rămas acel vis al distinsului poet, prozator și dramaturg, acea Caravană culturală cu spectacole românești pentru oamenii dragi din ținutul Herța, din păcate, ne realizat.
Gheorghe Calamanciuc va fi înmormântat marți, 19 iulie 2022, la Cimitirul din Bălți.
Urmăriți în subsolul acestui text un material video, un interviu cu poetul, prozatorul și dramaturgul Gheorghe Calamanciuc, realizat la Cernăuți în primăvara anului 2017 de jurnalistul Vitalie ZÂGREA
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne și pe platforma Telegram
Urmăriți-ne pe Telegram