Grănicerii ucraineni au reținut 22 de tineri care încearcă să treacă ilegal frontiera de stat

Grănicerii ucraineni din regiunea Cernăuți au reținut 16 bărbați cu vârstă potrivită pentru serviciul militar, iar cei din regiunea Transcarpatia au prins 6 persoane care încercau să treacă frontiera cu România folosind acte false.
În urma legii marțiale impuse în Ucraina, bărbaților li s-a interzis să părăsească țara, cu excepția unor cazuri. Mulți tineri ucraineni încearcă să părăsească țara folosind documente false sau încercând să traverseze frontiera ilegal. În acest sens, grănicerii din regiunea Cernăuți au oprit nouă tentative de trecere ilegală a frontierei și au reținut 16 cetățeni care încercau să părăsească țara ilegal.
Potrivit korrespondent.net, cinci locuitori ai regiunii Cernăuți au fost depistați în timp ce se îndreptau spre granița cu România și nu au putut explica scopul aflării lor în zona de frontieră, iar ulterior și-au recunoscut intenția de a trece ilegal granița ucraineană-română.
Alți 11 bărbați de vârsta recrutării care au încercat ilegal să treacă granița s-au dovedit a fi locuitori ai regiunilor Rivne, Harkov, Kiev și Ternopil.
De asemenea, șase persoane au fost depistate încercând să treacă granița cu acte false prin punctele de trecere a frontierei din Transcarpatia.
Potrivit serviciului de presă al grănicerilor ucraineni, doi indivizi au susținut că se duc să îngrijească soțiile lor cu handicap care sunt în străinătate, dar documentele lor s-au dovedit a fi false. Alte două persoane au încercat să se prefacă invalide și inapte pentru serviciul militar, dar au fost descoperite și au recunoscut că au cumpărat documente false pentru sume considerabile de bani. În plus, o altă persoană a afirmat că pleacă din Ucraina pentru a participa la un turneu de karate, dar ulterior a recunoscut că a achiziționat documente false. Un al șaselea individ a depus acte în calitate de voluntar pentru una dintre formațiunile militare, dar și documentele lui s-au dovedit a fi false.
Urmăriți-ne pe Telegram – https://t.me/bucpress