În centrul Sucevei a fost organizată o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor român Ciprian Porumbescu
Anul 2023 a fost decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu și, cu această ocazie, Muzeul Național al Bucovinei din Suceava organizează o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor.
Vernisajul expoziției „Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal”, deschisă la Suceava pe pietonalul din fața Palatului administrativ, a avut loc ieri, 27 martie 2023, la ora 14.00, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă și a directorului Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu.
Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu: copilăria și primii ani de școală la Ilișești, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească “Arboroasa” și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov și premiera Operetei “Crai Nou”, “Italie! Italie!”.
Expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.
Prin această expoziție, Ciprian Porumbescu va fi prezent, pe parcursul întregului an și la Muzeul Regional Cernăuți, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Istorie Brașov, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Național al țăranului Român și Muzeul Banatului.
FOTO: Informația suceveană
Urmăriți-ne pe Telegram – t.me/bucpress