Consiliul Municipal Cernăuți a adoptat, pe 10 august, decizia de reziliere a memorandumurilor privind utilizarea trotinetelor electrice pe teritoriul orașului, transmite deputata Oksana Zubjiţka, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit deciziei, operatorii de trotinete electrice trebuie ca, în termen de 14 zile calendaristice, să elibereze spațiile publice ale comunității de trotinete electrice, stații de încărcare și alte echipamente conexe.
Inițiatorii proiectului au fost deputații Oksana Zubjiţka, Oleksandr Pikulin și Oleksii Prosianîi, împreună cu colegii din fracțiunea „Slujitorul Poporului”.
Potrivit deputatei, chestiunea rezilierii memorandumurilor a fost discutată timp de câteva luni. „Această decizie nu a fost una ușoară. De zeci de ori, primarul, care la vremea respectivă semnase de unul singur, fără decizia corpului deputaților, memorandumurile respective, a încercat, prin diverse mijloace, să împiedice un vot complet al corpului deputaților pentru rezilierea lor”, a declarat aceasta.
Zubjiţka a menționat că subiectul a fost amânat și blocat în repetate rânduri, însă pe 10 august consiliul municipal a adoptat totuși decizia. „Pentru că în spatele acestei decizii nu stau ambiții politice. În spatele ei stau numeroase sesizări ale locuitorilor din Cernăuți, siguranța pietonilor, a șoferilor, a copiilor noștri și a persoanelor în vârstă, ordinea pe trotuare și responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în orașul nostru”, a subliniat deputata.
Aceasta a atras atenția în mod special asupra problemei utilizării trotinetelor electrice de către copii și adolescenți, care circulă pe carosabil, pe trecerile de pietoni, pe trotuare și în locuri aglomerate. „O îngrijorare deosebită a fost provocată de utilizarea în masă a trotinetelor electrice de către copii și minori, care circulă pe carosabil, pe trecerile de pietoni, pe trotuare și în locurile de aglomerare a oamenilor, creând pericol atât pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți participanți la trafic”, a precizat ea.
Deputata a menționat, de asemenea, cazuri în care aceeași trotinetă electrică este folosită simultan de două sau chiar trei persoane, ceea ce sporește considerabil riscul pierderii controlului și al producerii accidentelor rutiere.
O altă problemă evidențiată de Zubjiţka este lipsa unui mecanism eficient de tragere la răspundere a operatorilor și utilizatorilor de trotinete electrice în cazul coliziunilor cu pietoni, bicicliști sau autovehicule, precum și lipsa controlului asupra parcării și exploatării acestor mijloace de transport.
Potrivit deputatei, decizia consiliului municipal este rezultatul numeroaselor sesizări ale locuitorilor din Cernăuți. „Cernăuți este un oraș pentru oameni, nu pentru haosul provocat de trotinetele electrice! Iar astăzi vocea locuitorilor din Cernăuți a fost, în sfârșit, auzită”, a conchis ea.
BucPress


