În comunitatea teritorială Solotvino/Slatina a fost arborat „Steagul Speranței”

În comunitatea teritorială Solotvino/Slatina a fost arborat „Steagul Speranței” — simbol al susținerii militarilor ucraineni aflați în captivitate și al celor dați dispăruți. Drapelul alb-negru va rămâne arborat până când toți prizonierii de război ucraineni se vor întoarce acasă.

Steagul a fost ridicat de soția unui militar și instalat sub Drapelul de Stat al Ucrainei. În cadrul ceremoniei, elevii Gimnaziului „Lesia Ukrainka” din Solotvino/Slatina au prezentat cântece și poezii în semn de sprijin pentru familiile militarilor aflați în captivitate sau dispăruți fără veste. Participanții au păstrat și un moment de reculegere în memoria celor căzuți în război.

Inițiativa „Steagul Speranței” a fost lansată de comandantul Brigăzii 36 Infanterie Marină, apărătorul Mariupolului, Serghei Volînskîi, și susținută de Volodîmîr Zelenskîi. Primul astfel de drapel a fost arborat în mai 2025, la Zaporijjea.

Comunitatea a amintit și numele militarilor pe care îi așteaptă acasă: Serghei Șmakov, Adrian Fetescu, Vasile Ona, Ivan Vlad, Vasile Vlad, Ivan Fekete, Vasile Slava, Vasile Derkaveț, Vasile Mihalko, Iosif Erdei, Nuțu Dan, Ivan Ștefura, Kalman Danci, Nicolae Filippov, Serghei Kolesnikov, Ivan Bota și Denis Korsakov.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina