”În prezent se desfășoară o fază importantă” Serviciului de Informații al Ucrainei îndeamnă populația din Crimeea ocupată să nu se afle în apropierea obiectivelor militare
Reprezentantul Serviciului de Informații al Ucrainei (GUR), Andrii Iusov, a declarat că locuitorilor din Crimeea ocupată temporar li se recomandă să evite zona din apropierea obiectivelor militare.
“În ceea ce privește aspectele de securitate în Crimeea, atât timp cât acolo se află ocupanții, iar armele și militarii lor se deplasează pe teritoriul Crimeei cu scopul de a ucide civilii și apărătorii noștri, ar fi mai bine ca locuitorii din Crimeea să evite aflarea în zona imediată a obiectivelor militare, tehnicii militare, criminalilor de război și administrației de ocupație. Desigur, ar fi mai bine să se afle la o distanță mai mare de aceste obiective militare”, a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune Freedom, reprezentantul Serviciului de Informații (GUR) al Ministerul Apărării de la Kiev, Andrii Iusov, completând că ”în prezent se desfășoară o fază importantă”, potrivit New Voice.
“Există apeluri pentru colectarea de date, care ne vor ajuta în continuare să ne recâștigăm independența. Fiecare locuitor al teritoriului temporar ocupat, fiecare locuitor al Crimeei poate transmite informații importante, care vor apropia victoria noastră”, a declarat reprezentantul GUR. Iusov a afirmat că multe companii rusești își evacuează deja activele valoroase și documentele din Crimeea ocupată sau le ard pur și simplu, deoarece înțeleg “că pot apărea probleme”.
Potrivit Serviciului de Informaţii Militare al Ucrainei, compania rusă ”Ciornomornaftogaz” din Crimeea ocupată temporar, a elaborate un plan de evacuare a angajaților și a familiilor acestora de pe teritoriul peninsulei.
Urmăriți-ne pe Telegram