În satul Romankivți (Romancăuți), comunitatae territorială Secureni, a fost lansată o nouă unitate de producție de confecții, specializată în fabricarea de îmbrăcăminte și echipamente pentru militari.
Antreprenorul Andrii Ponietaikin a deschis un atelier unde se produc tricouri, lenjerie termică și alte articole destinate forțelor armate, informează Centrul regional de ocupare a forței de muncă, citat de molbuk.ua.
Afacerea a fost lansată datorită unui grant în valoare de 250.000 de grivne. Din acești bani, antreprenorul a achiziționat echipamentele necesare pentru croitorie. Celelalte cheltuieli — chiria spațiului, utilitățile și instruirea angajaților — sunt acoperite din fonduri proprii.
Andrii Ponietaikin a activat anterior în domeniul prelucrării lemnului și al producției de mobilier. În ultimii doi ani, el a fost implicat și în producția de îmbrăcăminte militară, unde a fost responsabil de organizarea proceselor și de controlul calității.
Conform condițiilor grantului, au fost deja create două locuri de muncă. În viitor, antreprenorul intenționează să extindă echipa până la zece angajați. Obiectivul principal – dezvoltarea unei producții stabile în mediul rural, crearea de locuri de muncă și realizarea de produse de calitate pentru militari.
BucPress


