În școlile românești din regiunea Cernăuți se amână creșterea numărului de ore predate în limba ucraineană
Conform Legii educației adoptate în anul 2017, începând cu data de 1 septembrie 2023, elevii din clasa a cincea erau așteptați să studieze 20% din materii în limba oficială a țării. Aceasta înseamnă că trebuiau să parcurgă trei materii în această limbă. Din cauza războiului această tranziție a fost temporar amânată, conform declarațiilor lui Minu Pavalachi, șeful Secției de învățământ a comunei Herța, audiovizualului public Suspilne.
Potrivit funcționarului, în școlile primare cu predare în limba română, elevii învață limba ucraineană ca materie principală. Începând cu clasa a cincea, numărul de materii predate în limba ucraineană se va mări. Conform prevederilor legii, din 1 septembrie, procentul de ore predate în limba ucraineană ar fi trebuit să constituie 20%, cu o creștere graduală în clasele ulterioare.
„Din cauza agresiunii militare, implementarea treptată a tranziției către limba oficială a fost împiedicată, așa cum fusese planificată inițial. De asemenea, au existat solicitări din partea părinților elevilor care se află în străinătate din cauza războiului și care au nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti corespunzător pentru această schimbare”, a subliniat Minu Pavalachi.
„În comuna noastră, toți profesorii care predau în limba română sunt familiarizați cu limba ucraineană. Aceștia au urmat cursuri de perfecționare în limba de stat. Cu toate acestea, conform prevederilor legii, era necesar să parcurgem toate etapele pregătitoare pentru tranziție, iar din moment ce acestea nu au fost finalizate, am luat decizia de a amâna această schimbare”, a explicat Minu Pavalachi, șeful Secției de învățământ a comunei Herța.
Urmăriți-ne pe Telegram