În Transcarpatia a fost depistat un caz de rabie la o pisică. Într-un sat se desfășoară vaccinarea gratuită a animalelor

În satul Clenoveț din comunitatea Kolcineo, raionul Mucacevo, a fost confirmat un caz de rabie la o pisică domestică. Începând cu 4 iulie, medicii veterinari desfășoară vizite din gospodărie în gospodărie și vaccinează gratuit animalele împotriva rabiei.

Cazul a fost înregistrat la 29 iunie 2026. Ca urmare, pe 30 iunie, Comisia pentru situații de urgență și securitate tehnogenă și ecologică a Consiliului Local Kolcineo a aprobat un plan de măsuri pentru localizarea și lichidarea focarului de rabie, informează Spitalul Regional de Stat de Medicină Veterinară din Transcarpatia.

Până la ridicarea restricțiilor de carantină, specialiștii Secției Mucacevo a instituției veterinare efectuează zilnic, între orele 09:00 și 15:00, controale în gospodăriile din Clenoveț.

În timpul acestor vizite, proprietarii își pot vaccina gratuit animalele de companie împotriva rabiei. De asemenea, ei sunt obligați să le permită medicilor veterinari accesul la animale și să anunțe imediat orice schimbare neobișnuită de comportament sau moartea acestora.

Serviciul veterinar îi îndeamnă pe locuitori să nu neglijeze vaccinarea preventivă, subliniind că aceasta reprezintă singura metodă sigură de protejare a animalelor și a familiilor lor împotriva acestui virus mortal.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina