“Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, plină de milă, de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea” (Iacov 3,18)
În fiecare dintre noi există spiritul lui Dumnezeu. Acesta este nivelul la care simţim legătura cu Dumnezeu. “Impărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17-21)
Trupul omenesc este templul Duhului Sfânt şi, totuşi, noi îl pângărim cu concepţii negative, gânduri imorale şi obiceiuri proaste. Să mergem în interiorul nostru, deoarece spiritul suprem este în noi şi nu te îndrepta spre templul din afară, fără ca mai întâi să-L cauţi pe Dumnezeu înăuntrul tău. Nu te duci să-L afli pe Dumnezeu în afara ta, trebuie să-L descoperi în tine, în însăşi fiinţa ta.
“Inţelepciunea este unirea negrăită cu Dumnezeu, prin care dorinţa le ajunge celor vrednici desfătare și care îl face pe cel părtaș Dumnezeu (după har)” (Inţeleptul Maxim)
Trebuie să ne liniştim mintea şi simţurile şi vom trăi în prezenţa lui Dumnezeu. “Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu”. (Ps 45, 10)
Secretul trăirii unităţii noastre cu Dumnezeu se află în această frumoasă învăţătură a Hristosului Cel Viu. “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. (Matei 5,8)
Îndată ce vom putea opri rătăcirile minţii, atunci vom avea inima curată şi-L vom vedea pe Dumnezeu. Iar prin meditaţie, vom ajunge la liniştea sau tăcerea minţii, unde călătoria va fi mai uşoară spre interior și atunci vom trăi puterea şi prezenţa lui Dumnezeu. In acest proces, înveţi cum să-ţi orientezi mintea spre înăuntru şi să o aduci în stare de linişte. Când transcenzi mintea, trăieşti prezenţa lui Dumnezeu.
Scopul meditaţiei este cel de a trece dincolo de trup şi de minte şi de a trăi unificarea cu binele tău spiritual. Când eşti în conştiinţa trupului, simţi durerea şi plăcerea prin intermediul simţurilor. Când te afli la nivelul minţii, gândurile de înalţă ori te deprimă. Din mometul în care începi să trăieşti experienţa sufletului, în rugăciune şi meditaţie treci dincolo de trup şi de minte şi ajungi să trăieşti fericirea supremă înăuntrul finţei tale.
Se spune că „unde este plăcere, este şi durere”. Lucrurile materiale, aduc puţină și efemeră bucurie şi multă suferinţă. Ori de câte ori te simţi confuz, nu te grăbi să iei decizie. Roagă-te şi meditează în legătura cu aceasta şi decizia îţi va deveni din ce în ce mai clară.
Inţelepciunea este facultatea sufletească care ne ajută a cunoaşte cele mai potrivite mijloace, pentru a putea ajunge la adevăr, bine şi frumos.
Inţelepciunii i se mai spune şi înţelegere lăuntrică. Prin experienţă şi suferinţă, înţelepciunea devine mai puternică, mai impunătoare şi mai sensibilă.
Prin trezirea înţelepciunii şi mobilizarea voinţei, sufletul învinge suferinţa. Inţelepciunea ne învaţă a înţelege adâncurile și profunzimea vieţi și a cunoaşte fondul faptelor noastre.
Inţelepciunea nu este ştiinţă, ci este înţelegerea şi pătrunderea firii noastre. Numai omul care pătrunde adânc în sufletul său, poate fi înţelept, Şi de multe ori, omul din popor poate avea o adâncime sufletească mai profundă, o putere de cunoaştere a fiecărei taine sufleteşti şi îşi poartă mângâierea cu sine în orice suferinţă. Inţelepciunea întărită de credinţă este purtătoare de fericire, pentru c ascunde, în sine, sprijinul divin și mângâierea.
Personalităţile mari au ajuns să fie mari, pentru că şi-au oţelit sufletul prin suferinţă. In lupta cu suferinţa, aceştia reuşesc întotdeauna. Indoiala de sine îi caracterizează pe subiectivii sensibili, superficiali, nepregătiţi şi necredincioşi. Aceştia nu pot lupta cu suferinţa. Cea mai apropiată suferinţă îi duce la disperare şi deci la distrugere totală.
Inţeleptul care cunoaşte şi crede, va învinge întotdeauna suferinţa. Acesta pătrunde suferinţa , o priveşte din punct de vedere al eternităţii vieţii şi o stăpâneşte. O asemenea înţelegere este de neprețuit. Fără de ea privim partea ca un tot şi ne face, să persistăm în închipuirea greşită, că suferinţa va fi fără sfârşit şi poate supravieţui existența noastră. Ori, înţeleptul ştie, că viaţa celui purificat şi desăvârşit este veşnică, pe când suferinţa este trecătoare.
Când a apărut un necaz, înţeleptul se întreabă mai întâi de unde vine, cum şi cât de mult a pătruns în sufletul său, apoi găseşte imediat şi mijloacele de remediere cu răbdare şi stăruinţă şi îl va duce la izbândă.
Reacţia sufletului la necazuri ne îmbogăţeşte și venerează cu adevaratele comori ale înţelepciunii şi ne întăreşte cu fericirea adusă de mângâiere. Înţeleptul ajunge să cucerească acea bucurie lăuntrică, a unui suflet echilibrat, nobil, curat şi generos, care îl ridică deasupra suferinţei. Întotdeauna învinge acela care are mai multă înţelepciune, care dă dovadă de mai multă răbdare, iubire, speranţă, credinţă şi care le uneşte, toate aceste averi sufleteşti, într-un mănunchi unic şi le mobilizează într-o singură directivă stăpânită de o voinţă invincibilă.
“Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10,16)
Pr.Dr. Radu ILAȘ
Urmăriți-ne pe Telegram
