Inaugurarea Aleei Slavei și Voinței în satul Petropavlivca din regiunea Odesa
În Petropavlivca din raionul Bilgorod Dnistrovsk (Cetatea Albă) pe data de 9 iulie 2024 a fost inaugurată Aleea Slavei și Voinței în cinstea militarilor din comună care și-au sacrificat viața în lupta cu agresorul rus.
Printre militarii care au luptat și ne-au apărat pe noi, cei care suntem în casele noastre, se numără Burduja Eugen, un locuitor al satului Starosillia (Frumușica Veche). În lista militarilor îl găsim și pe Gorodețchi Vasile, originar din satul vecin Mineailivca (Manjiu), pe care l-am cunoscut, când a fost elev la școala din Starosillia (Frumușica Veche), unde i-am fost profesoară.
Și-au sacrificat viața pentru libertatea noastră și alți militari din comuna Petropavlivca: Barbuța Oleg din satul Faraonivca (Faraoni), Lâtânskii Serghii și Châhichân Olexandr din satul Petropavlivca, Cojuhar Serghii din satul Pșenicinoe (Moruzeni), Smali Petro și Arșer Igor din satul Alexandrovca (Alexăndreni), Mirchiuc Mihail.
Veșnică slavă eroilor, care în luptele crâncene cu agresorul rus și-au dat viața în numele libertății celor rămași acasă. Sacrificiul acestor bărbați este mai mult decât o luptă între două armate, este sacrificiul pentru apărarea familiei, casei, satului, țării! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Foto – primăria comunei Petropavlivca
Urmăriți-ne pe Telegram