Până în dimineața de 24 februarie 2022, viața familiei Vihrov era una obișnuită și liniștită. Zilele lor erau pline de muncă, școală, lecții și momente petrecute împreună. În weekend mergeau la pizzerie, la plimbări prin parc sau la munte, iar verile și le petreceau la mare. Andrii și Olga își creșteau cei doi fii — Roman și Nikita — într-o familie unită, cu multă dragoste și grijă. ”Apoi a venit ziua care a schimbat pentru totdeauna destinul familiei, împărțindu-l în „înainte” și „după”…”, își amintește soția militarului Olga Vihrova, într-un interviu acordat BUK Media.
În dimineața invaziei ruse, familia urma să își ducă băieții la școală. Planurile au fost însă spulberate de primele explozii și de știrile despre bombardamente. Întreaga zi au petrecut-o în fața televizorului, încercând să înțeleagă ce se întâmplă cu țară. În cartierul în care locuiau nu existau adăposturi — nici atunci, nici acum — iar la primele alarme aeriene oamenii nu știau unde să se refugieze.
Andrii nu a putut rămâne acasă în timp ce alții plecau pe front. În a patra zi de război, pe 28 februarie 2022, s-a prezentat la Centrul Teritorial de Recrutare din Cernăuți. Cu puțin timp înainte, acolo mersese și fratele său mai mic, Vadim. Deși nu a servit în armată din motive de săntate, Andrii a fost inclus în rezerva militară și ulterior mobilizat. La 1 martie 2022, a fost înrolat ca pușcaș în Brigada 107 Separată a Forțelor de Apărare Teritorială ale Ucrainei. Până în septembrie, unitatea sa s-a antrenat în regiune, apoi a fost trimis în regiunea Harkiv.
Înainte de plecarea pe front, Andrii a venit acasă pentru a-și lua rămas-bun de la familie. Le-a spus fiilor săi câteva cuvinte pe care aceștia nu le vor uita niciodată: „Voi sunteți cei amri în familie. Aveți grijă de mama.”
Povestea cuplului Olga și Andrii a început în 1999, la Școala Profesională nr. 8 din Cernăuți, unde Olga era maistru instructor, iar mama lui Andrii lucra în aceeași instituție. Mai târziu, Andrii a început să lucreze ca mecanic în atelierul școlii. În anul 2000 s-au căsătorit…
În brigadă, camarazii îl cunoșteau sub indicativul „Maior Vihri”. Era respectat pentru calmitate, seriozitate și disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți. „Andrii era omul pe care te puteai baza întotdeauna. Avea simțul datoriei și al onoarei, iar atunci când era la post, toți se simțeau în siguranță”, își amintesc camarazii săi.
Despre război vorbea puțin. În convorbirile cu familia repeta mereu că este bine și că nu îi lipsește nimic. În realitate, cel mai mult îi lipseau casa și cei dragi.
Ultima discuție cu familia a avut loc pe 17 martie 2023. Le-a mulțumit pentru coletul primit și a spus că urma să intre în misiune pentru câteva zile. În aceeași seară a sunat mai mulți prieteni și rude — un gest neobișnuit pentru el, deoarece evita de obicei convorbirile lungi. „Simțea ceva. Voia să vorbească cu toți”, – își amintește îlga.
Andrii Vihrov a murit pe 22 martie 2023, în timpul unei misiuni de luptă în apropierea localității Ambarne, din raionul Kupiansk, regiunea Harkiv. Un proiectil rusesc a lovit poziția sa, iar rănile suferite i-au fost fatale. „A murit ca un adevărat luptător, în tranșee. Un obuz a explodat în apropiere… Veșnică memorie și glorie ție, ”Maior Vihri””, au transmis camarazii săi.
Pentru familia Vihrov, cifra 22 a devenit un simbol dureros: 22 de ani de căsnicie, 22 martie — ziua în care Andrii a murit pe front și momentul în care viața lor s-a împărțit definitiv între „înainte” și „după”…
Olga a aflat vestea tragică în aceeași seară. Timp de șase zile, familia a așteptat repatrierea trupului neînsuflețit. Andrii Vihrov a fost înmormântat pe 28 martie — în ziua lui de naștere. Nu împlinise 47 de ani și nici să fie alături de fiul său mai mic, Nikita, la următoarea aniversare. Astăzi, Nikita este student la un colegiu politehnic, unde studiază ingineria construcțiilor. Spune că generația lui va avea misiunea de a reconstrui Ucraina.
„Nu ne-am gândit niciodată să plecăm din țară. Am înțeles ce înseamnă patriotismul și știm cum trebuie să ne reconstruim statul. Victoria va veni, mai devreme sau mai târziu”, afirmă Olga. Ea a rămas foarte apropiată de mama lui Andrii. Merg împreună la biserică, la cimitir și încearcă să își fie sprijin una alteia în fața durerii.
„Noi nu suntem văduve — suntem soțiile eroilor. Este un statut care trebuie respectat. Vom depăși orice greutate și ne vom crește copiii. Ucraina va rezista, iar pacea va veni într-o zi”, spune Olga.
Pentru curajul și devotamentul său, Andrii Vihrov a fost decorat post-mortem cu medalia „Pentru eliberarea regiunii Harkiv”, Ordinul „Pentru Curaj” clasa a III-a, precum și cu distincții ale Consiliului Orășenesc și Consiliului Regional Cernăuți.
Eroul este înmormântat pe Aleea Gloriei din Cimitirul Central din Cernăuți. Feciorilor Patriei — memorie veșnică!
Leonid Parpaut
