Întâlnire a diplomaților români acreditați la Cernăuți cu delegația „Inițiativei celor Trei Mări – Ucraina”
La 15 mai 2024 consulul general al României la Cernăuți Irina-Loredana Stănculescu, împreună cu membri ai misiunii, Nicolae Dan Constantin, ministru plenipotențiar și Laurențiu Claudiu Ciocan, consul general de carieră, au primit la sediul oficiului consular vizita delegației organizației ,,Inițiativa celor Trei Mări – Ucraina” (I3M-UA), reprezentată de Andriy Smorodin, președinte, alături de care s-au aflat Ilya Koch , consulul onorific al Letoniei online, Yevhen Sokol, rector al Institutului Politehnic Harkov și Yevhen Shapran, director al Asociației inovațiilor în infrastructura de transport din Ucraina.
Potrivit unei postări pe Facebook a Consulatului General, oaspeții au prezentat obiectivele platformei I3M-UA și au punctat câteva dintre doleanțele vizate în perspectiva implementării unei agende în consens cu obiectivele de dezvoltare ale Ucrainei.
Șeful misiunii a mulțumit pentru vizită și a salutat interesul față de I3M acordat de Ucraina în calitate de stat participant asociat. A expus câteva coordonate ale potențialului I3M în completarea politicilor UE față de Ucraina și a urat invitaților succes în demersurile de implementare a unor proiecte cu sprijinul partenerilor transfrontalieri care promovează cooperarea la nivel european potrivit valorilor și principiilor fundamentale ale UE.
,,Inițiativa celor Trei Mări – Ucraina” are ca scop să promoveze și să faciliteze aderarea Ucrainei la acest format de cooperare internațională.
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital.
Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.
Urmăriți-ne pe Telegram