Investitori din 43 de țări lucrează în regiunea Transcarpatia

Investitori din 43 de țări lucrează în regiunea Transcarpatia. Acest lucru, printre altele, este menționat în Programul de dezvoltare socio-economică a regiunii Transcarpatia pentru 2024, care a fost aprobat recent de către deputații Consiliului regional.

În program se precizează, de asemenea, că regiunea a primit investiții de 544,3 milioane USD din partea Uniunii Europene. (96,1 la sută din total).

Cele mai mari volume de investiții străine directe  provenind din următoarele țări: Cipru, Austria, Olanda, Germania,  Ungaria, Luxemburg, Republica Cehă, Slovacia, Statele Unite, Italia și Polonia.

Documentul, elaborat de Departamentul de Economie al Administrației Regionale de Stat din Transcarpatia  oferă o analiză a dezvoltării economice și sociale a regiunii, măsuri și surse de finanțare pentru dezvoltarea socio-economică a regiunii în 2024. Programul conține, de asemenea o listă de programe regionale specifice și cele mai importante proiecte de investiții care urmează să fie puse în aplicare anul viitor.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina