Dorința de „a crea istorie” este caracteristică politicienilor autoritari. Cu toate acestea, Putin a reușit să-i depășească pe mulți în „reconstrucțiile” sale.
În vara anului 2021, președintele Rusiei a publicat un articol în două limbi „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care a încercat să demonstreze că statalitatea a fost „dată Ucrainei de către guvernul sovietic”, iar în general, Lenin a greșit foarte mult, „dând” Ucrainei sovietice o parte din pământurile „Rusiei istorice”.
Desigur, istoricii au pus de mult toate punctele deasupra lui „i”, dar trebuie să vorbim din nou și din nou despre „Istoria de la Putin”, pentru că președintele rus folosește constant stereotipuri istorice în propriul său interes.
„Istoria de la Putin” sau o modalitate de a justifica crimele de război
Deci, de exemplu, nu este nimic surprinzător în faptul că Putin numește constant poporul ucrainean „frați”, în timp ce trimite armata rusă la un „război fratricid”, deoarece teza unui „popor slav cu trei unități” servește ideologiei, nevoile puterii ruse (și sovietice) încă din secolul al XIX-lea. Și deși ucrainenii și belarușii nu sunt destinați să devină egali cu rușii în această construcție, exploatarea acestei „frății” rămâne una dintre pietrele de temelie ale politicii ruse.
Putin exploatează și „lupta împotriva naziștilor”. El a numit războiul pe scară largă împotriva Ucrainei o „operațiune specială de denazificare” și încă vorbește despre „naziștii la putere de la Kiev”.
Și asta în ciuda faptului că cine ca cine, dar Putin, care a vorbit în ianuarie 2020 la memorialul Holocaustului Yad Vashem cu un discurs antipolonez, ar fi trebuit să știe că un evreu nu poate conduce naziștii.
De fapt, dictatorul de la Kremlin repetă greșeala lui: încearcă să îndoaie Istoria sub sine, să o corecteze într-o lumină favorabilă pentru el însuși. Statul rus și mașinile militare sunt concentrate pe împlinirea necugetată a acestor fantezii, iar propaganda se concentrează pe sprijinul lor ideologic.
Voi da un exemplu: povestea „băiatului răstignit în Sloviansk” (poate cel mai mare fals cunoscut al războiului hibrid al Rusiei împotriva Ucrainei și a lumii) este doar o repetare, o actualizare a vechii campanii de propagandă „Ucideți neamțul”, care a fost titrat de Konstantin Simonov în 1942.
Aceste manifestări de propagandă sunt subordonate dorinței de a dezumaniza inamicul, de a-și forța soldații să-i omoare pe cei pe care autoritățile i-au desemnat ca dușmani, fără să se gândească prea mult. În același context, merită luată în considerare tentativa unui tribunal fals împotriva militarilor din „Azov”.
După cum demonstrează istoria omenirii, în procesul de creare a evenimentelor care vor revendica titlul de istoric, pare important să se acționeze în mod adecvat situației din țară și din lume.
Aș dori să subliniez că Putin, care a repetat „Nu vom permite repetarea Srebrenicăi în Donbas”, a continuat doar până în februarie 2022, pentru că după aceea au fost Bucha, Mariupol și Izyum.
Distanța geografică dintre locațiile celor mai faimoase crime de război ale Federației Ruse ne permite să susținem că acestea nu au fost un element întâmplător al urii față de anumite persoane, ci fac parte din ideologia de stat a Federației Ruse.
„Cine ți-a permis să trăiești atât de bine”, i-au întrebat ocupanții ruși pe locuitorii așezărilor ucrainene pe care le-au ocupat. Și au ucis – au ucis civili în Bucha și prizonieri de război în Olenivka cu sentimentul propriei impunități.
Istoria se va răzbuna pe Putin?
Putin răspândește constant dreptul medieval al celor puternici, implementat de el în Rusia, în teritoriile ucrainene ocupate, de parcă nu ar exista secole de evoluție umană, idei și vederi umaniste.
De parcă nu ar exista ororile Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, scrise în sângele Convențiilor de la Geneva și al Declarației Drepturilor Omului.
Ucraina plătește scump pentru slaba cunoaștere de către elitele politice a istoriei relațiilor dintre ruși și ucraineni, pentru neglijarea amenințării Marelui șovinism rus, deoarece acestea sunt convinse de propria lor experiență amară că fosta metropolă este capabilă să-și transforme prost durerile fantomă în crime de război.
Putin va plăti, de asemenea, pentru denaturarea istoriei, pentru utilizarea ei utilitară pentru a-și satisface ambițiile personale.
Iată-l și pe Ramzan Kadyrov – a cărui carieră militară și politică a început în luptele împotriva trupelor ruse din Caucazul de Nord și s-a transformat în „soldatul lui Putin” căruia îi este permis să critice generalii ruși – a reacționat la mobilizarea „limitată” din Rusia printr-o declarație despre refuzul de a o efectua în Cecenia.
Prin aceasta, Kadyrov nu numai că a confirmat presupunerea unor pierderi semnificative în rândul soldaților săi, dar a și demonstrat că relațiile elitelor din Rusia secolului XXI au toate semnele feudalismului, până la indiciu de nesupunere față de suzeran.
În ceea ce privește mobilizarea în sine, chiar și prima reacție a cetățenilor ruși la ea sugerează că aceasta va deveni o problemă în primul rând pentru autoritățile ruse. Iar vizitele demonstrative ale lui Putin din prima decadă a lunii septembrie la Kaliningrad (enclava de vest a Federației Ruse) și Vladivostok (Orientul Îndepărtat), care au fost observate de unități, s-ar putea să nu salveze situația.
Apropo, dacă avocații ar trebui să dea o evaluare juridică a pseudo-referendumurilor din teritoriile ocupate ale Ucrainei, atunci din punct de vedere politic seamănă cu sublimarea.
Putin, a cărui armată nu a reușit să cucerească Kyivul în trei zile, și-a găsit propriul „Alsacia-Lorena”, dar nu s-a repetat nici predarea inamicului, nici proclamarea Imperiului German în Palatul de la Versailles.
Prin urmare, Rusia lui Putin se îndreaptă către inevitabila sa dezintegrare, dovedind oportunitatea sa lumii prin propriile sale acțiuni.
Yevhen Mahda, directorul Institutului de Politică Mondială de la Kiev
Urmăriți-ne pe Telegram
