ISW: Kremlin intenționează să înlocuiască “wagneriștii” cu “kadîroviți”
Potrivit analiștilor de la Institutul american pentru Studii de Război (ISW), Moscova intenționează să înlocuiască “wagneriștii” în operațiunile ofensive din Ucraina (după retragerea lor din Bahmut) cu kadîroviți, notează publicația Ukrainska Pravda.
Comandamentul forțelor ruse a dat ordin trupelor conduse de Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecene, să înceapă operațiuni ofensive în Ucraina după retragerea forțelor “Wagner” din Bahmut. Experții indică faptul că pe 31 mai Kadîrov a declarat că forțele cecene au primit un nou ordin și au preluat responsabilitatea liniei frontului în regiunea Donețk. El a mai spus că unitățile cecene vor începe “acțiuni militare active” și vor “elibera mai multe localități”. Kadîrov a adăugat că forțele speciale cecene “Ahmat” și regimentul de destinație specială “Nord-Ahmat” au fost dislocate pe direcția Mariinka, la sud-vest de Donețk. În plus, Ministerul Apărării al Rusiei a declarat că unitățile de asalt ale Brigăzii a 5-a de Infanterie Motorizată Separată și forțele speciale “Ahmat” desfășoară operațiuni ofensive pe direcția Mariinka.
Experții afirmă că forțele cecene au acționat în principal în spatele frontului după participarea în luptele de la Mariupol, Severodonețk și Lisiceansk, cu excepția unor acțiuni ofensive limitate în jurul localității Bilogorivka din regiunea Lugansk.
ISW a observat, de asemenea, că forțele lui Kadîrov au acționat ca forțe de poliție în spatele liniilor în sudul Ucrainei și au desfășurat operațiuni locale de recunoaștere în regiunea Zaporijjea.
În raportul analiștilor se specifică: “Participarea limitată a unităților cecene pe front, în timp ce Kadîrov acordă o mare atenție recrutării, poate indica asupra faptului că acesta nu grăbește implicarea forțelor sale în operațiuni ofensive în Ucraina, în ciuda narativelor sale ultranaționaliste”.
De asemenea, analiștii adaugă că dacă afirmațiile lui Kadîrov despre prezența a 7.000 de combatanți ai lor în Ucraina sunt realiste, atunci forțele sale nu vor putea realiza cu succes mai multe operațiuni offensive importante.
Potrivit institutului american, Kremlinul ar putea încerca, de asemenea, să rupă relațiile dintre Kadirov și fondatorul “Wagner”, Evgheni Prigojin, subliniind, în felul acesta, autoritatea federală asupra forțelor cecene.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram