Iubirea necondiționată – condiție a purificării sufletului uman

Drept aceea vă spun vouă: “Să nu vă îngrijiți pentru viața voastră gândind ce veți mânca ori ce veți bea; nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Au nu sunteți voi mai presus de ele, și cine dintre voi, oricât și-ar pune el mintea, poate să-și adauge la statura sa un cot? Iar de îmbrăcăminte ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc și totuși vă spun vouă că nici Solomon în toată mărirea sa nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei”.

Matei VI, 22-23

Adevărata știință este de a forma în sine, în profunzimile propriei ființe, acest corp pe care îl putem numi corpul de slavă, corpul de lumină, corpul lui Hristos ce este alcătuit dintr-o materie inalterabilă. Pentru a-l forma, trebuie să dobândim o cunoaștere profundă, să acceptăm o disciplină strictă de viață și mai ales să păstrăm legătura cu Logosul cel Viu. Atâta timp cât aceste condiții nu sunt îndeplinite este imposibil să obținem niște lucruri importante. Fiecare zi din viață trebuie să te ducă mai aproape de Dumnezeu. Acesta este scopul vieții. În viața ta, disciplina spirituală ar trebui să fie primordială.  În tot ceea ce faci, trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu. Asta nu e greu. Dacă predai, să-L vezi pe Dumnezeu în copii. Dacă gătești, gătește pentru copiii lui Dumnezeu. Dacă lucrezi, gândește-te că servești lumea Lui. Tot ceea ce faci, trebuie făcut cu conștiința că o faci pentru Dumnezeu. Aceasta transformă munca în serviciu divin, transformând lucrul făcut în lume, un lucru săvârșit pentru El. Nu trebuie să mergi nicăieri pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Trebuie doar să pătrunzi înlăuntrul Tău.

Dacă mintea lucrează constant și este prinsă în plăcerile simțurilor, atunci sufletul tău nu poate străluci – dacă mintea devine liniștită și inima este neîntinată, instantaneu liniștea, bucuria și fericirea sinelui sufletului încep să strălucească.

“Fericiți cei cu inima curată, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Inima simbolizează dorințele pe care le avem. Dacă ai o inimă neprihănită vei simți prezența lui Dumnezeu chiar în tine. Caută-l nu mai departe decât înlăuntrul tău. Țelul fundamental, țelul suprem al vieții, este să-L cunoști pe Dumnezeu pe deplin. Să facem efortul de a pătrunde înlăuntrul nostru și să trăim experiența ceea ce este adevărata iubire, fericire și pace. Acestea sunt răsplata bogată a vieții,  nu banii din bancă sau proprietățile. Caută-le o zi – nu mâine sau săptămâna viitoare. Cine știe ce se poate întâmpla cu tine în următorul moment? Viața este atât de imprevizibilă. Fă efortul de a te cunoaște pe tine însuți acum.“Uitați-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește”.Vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu numai asupra oamenilor ci și a altor viețuitoare de pe pământ. Există un vultur Gipi, care naște fără împreunare, când îi vine vremea se înalță în văzduh și zboară asupra vânturilor și astfel se zămislesc ouăle în trupul său. Când pleacă berzele spre țările calde în stoluri, ciorile le înconjoară, într-un cerc negru și le însoțesc și ocrotesc de primejdiile drumului până departe. Când se întorc îndărăt, ciorile arată ca soldații după luptă, zdrențuite și istovite, dar berzele au rămas nevătămate și pot urma drumul lor. Este uimitoare această solidaritate, întrucât ciorile par a fi preocupate doar de firea lor. În drumul lor dacă o barză mai vârstnică obosește, altele două mai tinere își vâră câte o aripă de-o parte și de alta și duc în zbor pe umerele lor, îndelungat vietatea istovită până ce prinde puteri și poate iar singură înota prin văzduh spre locul înnoirilor. De se rupe de stol și coboară pe pământ, două berze mai tinere, o însoțesc și rămân cu ea în priveghi până se poate pleca mai departe. Cocostârcul plânge patruzeci de zile înainte de sărbătoarea nuntirii lui întru zămislire și patruzeci de zile după această sărbătoare. Câtă inocență în această zburătoare, care n-are nici limbă în gură. Condorul este cea mai mare din toate păsările. Zborul său se înalță în amurg și de la înălțimea amețitoare vine jos ca fulgerul cât este el de viteaz și uriaș, tot îl smerește cineva. Există o viperă foarte mică, cât un fir de ață, care îi intră în pene când el doarme pe stâncă. Apoi, în amurg, când el începe ascensiunea la marile înălțimi, vipera în viață și înghețând înțeapă otrava în trupul grozavei zburătoare. Intrând în sânge otrava, condorul se prăbușește în prăpastie. Și elefantul, cel mai mare animal, este smerit într-un fel: șoricelul de-i intră în ureche, e pierdut. De aceea s-a hotărât să renunțe la genunchi și să doarmă numai în picioare. În acest fel este mai departe de primejdie. Păsările crescute separat, departe de orice asociere cu semenii lor de aceeași specie și imediat ce au ieșit din ou așa, că nu au putut vedea niciodată cum își fac cuib părinții sau semenii lor. Aceasta e natura, Creația lui Dumnezeu, care, de cele mai multe ori, ne depășește pe noi, oamenii, în cele ale inteligenței și purității.

Omul mănâncă și bea, omul luptă pentru libertate și dreptate . Pentru a fi viu, pentru a avea posibilitatea vieții. Dar ce este aceasta? Ce este viața vieții însăși? Care este conținutul vieții veșnice? Tot ce există, este darul lui Dumnezeu pentru om și totul există pentru a-L face pe Dumnezeu cunoscut omului, pentru a face din viața omului comuniune cu Dumnezeu. Este iubirea devenită viață pentru om. Dumnezeu binecuvântează tot ceea ce creează, face din întreaga creație semn și mijloc al prezenței și al înțelepciunii, al iubirii și al revelației Sale. Singura reacția naturală a omului, căruia Dumnezeu i-a dat această lume binecuvântată și sfințită, este de a trai in Hristosul cel Viu și, în acest act de recunoștință și adorare, de a cunoaște, a numi și a stăpâni lumea.

Pr Dr. Radu Ilaș

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Urmăriți-ne și pe platforma Telegram