Jumătate dintre cei infectați cu coronavirus sunt persoane cu vârste între 30 și 64 de ani

Numărul cazurilor de COVID-19 este din nou în creștere în Transcarpatia. Dacă în prima săptămână a lunii august au fost înregistrate 8 cazuri, în a treia săptămână numărul acestora a urcat la 89, a declarat Victoria Timciuk, directoarea interimară a Centrului regional de sănătate publică. În total, în august s-au raportat 129 de cazuri de infectare.

Potrivit medicului-șef al Centrului de boli infecțioase, Mihailo Poliak, principalul agent patogen rămâne varianta Omicron și subvariantele sale — Nimbus și Stratus.

„În cazul subvariantei Nimbus, pacienții acuză dureri puternice în gât, iar Stratus se manifestă prin răgușeală pronunțată. Restul simptomelor sunt similare cu cele cunoscute la Omicron: febră, stare generală de slăbiciune, dureri de cap și, uneori, pierderea gustului și mirosului”, a explicat Poliak.

Specialiștii subliniază că vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de protecție împotriva formelor grave ale bolii. „O singură doză este suficientă pentru persoanele nevaccinate pentru a preveni un curs sever al infecției. În schimb, pentru grupele de risc — cadre medicale, profesori, militari, dar și persoane cu boli cronice sau imunitate scăzută — sunt recomandate doze booster la fiecare 6–12 luni”, a precizat Victoria Timciuk.

Deocamdată, autoritățile sanitare nu iau în calcul introducerea carantinei în Transcarpatia. Totuși, în cazul agravării situației epidemiologice, vor fi aplicate măsuri restrictive locale, în special în școli, spitale și transportul public.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina