Potrivit publicației americane The Wall Street Journal, acțiunile recente împotriva Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) ar putea determina Occidentul să-și retragă sprijinul pentru Kiev. Criticii consideră aceste măsuri drept cel mai radical pas într-o serie de acțiuni menite să concentreze puterea în jurul președintelui Volodimir Zelenski și să reducă la tăcere opoziția față de administrația sa.
Inițial, NABU a fost creat la solicitarea aliaților occidentali ai Ucrainei, pentru a susține guvernul reformator și lupta împotriva corupției din țară. Totuși, în prezent, agenția se confruntă cu presiuni tot mai mari, care, conform activiștilor anticorupție citați de ziar, sunt cel mai probabil o reacție la investigația ce vizează fostul viceprim-ministru Aleksei Cernișov.
De asemenea, publicația citează opinia primarului Kievului, Vitali Kliciko, care a declarat că inițiatorii legii ce limitează atribuțiile NABU „au împins Ucraina spre autoritarism”.
BucPress


