Ambasadorul României în Ucraina s-a întâlnit la Cernăuți cu reprezentanții comunității românești
La 19 septembrie a.c. a avut loc întâlnirea Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Ucraina, Alexandru Victor Micula, cu reprezentanții comunității românești din regiunea Cernăuți, potrivit Agenției BucPress.
La întâlnire au participat reprezentanți ai mediului asociativ, primari ai comunelor românești din nordul Bucovinei, directori de școli, oameni de cultură, reprezentanți ai mass-media.
La întâlnirea care a avut loc la sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți, a fost prezentă și Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, care l-a prezentat comunității românești pe noul ambasador, aflat în prima s-a vizită în Bucovina.
Reprezentanții mediului asociativ în dialogul cu ambasadorul Alexandru Victor Micula au vorbit despre o serie de probleme care de-a lungul anilor nu au fost soluționate, inclusiv cea a învățământului în limba maternă. La acest subiect dureros s-au referit Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române și Aurica Bojescu, reprezentanta Centrului Bucovinean de Cercetări Actuale, ziariștii Felicia Toma și Nicolae Șapcă. Primarii comunelor au vorbit despre posibila extindere a cooperării transfrontaliere și a parteneriatelor cu comunele din România, iar directorii de școli au ținut să mulțumească pentru acordarea burselor pentru elevii care își fac studiile în limba română.
Între eforturile de a sprijini Ucraina în timpul războiului și de a apăra drepturile comunității românești
La întrebarea jurnalistului Agenției de știri BucPress din Cernăuți, dacă există o strategie a diplomației române de a sprijini Ucraina în cadrul războiului cu Rusia, dar și de a apăra drepturile comunității românești – or, Kievul ar trebui și criticat la unele capitole, ceea ce nu se înscrie în logica unui sprijin de parteneriat – , ambasadorul a răspuns:
În primul rând cred că este important ca atacul Rusiei împotriva Ucrainei să eșueze, pentru că reprezintă o încălcare a dreptului internațional. Dacă noi permitem modificarea granițelor, urmare a unei agresiuni militare, punem în pericol întreg aranjamentul, ordinea mondială care se bazează pe lege. Dacă legea este alcătuită din dreptul celui mai puternic, atunci vai și amar de noi în anii care urmează. De aceea este foarte important noi să susținem Ucraina ca ea să reziste în fața acestei agresiuni, și ca Rusia să nu câștige nimic în urma acestui comportament agresiv. Adică a ataca nejustificat și neprovocat o țară suverană astăzi este absolut inadmisibil.
Trebuie să ne asigurăm că rușii pierd și că nimeni nu va încerca o asemenea aventură pe viitor. Și cred că aceasta este în interesul cetățenilor ucraineni, cetățenilor români și a comunității românești din Ucraina. Nu uitați că vine și un proces de integrare a Ucrainei la Uniunea Europeană și acolo ne vom strădui să ajutăm – să sprijinim procesul de adaptare instituțională a Ucrainei să poată face față la regulile din cadrul Uniunii Europene. Acest lucru va avea impact pozitiv în zona economicului, zona drepturilor omului, și în zona educației, contactelor transfrontaliere. Deci, eu cred că cele două lucruri se îmbină și că sprijinirea statului ucrainean și sprijinirea comunității românești din Ucraina fac parte din aceeași logică, sunt două procese care se sprijină reciproc, și aceasta este logica pe care trebuie să o urmăm. Vă asigur că puteți conta pe statul român în sprijinirea eforturilor comunității de aici în rezervarea identității lingvistice, culturale și religioase”.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram