La Cernăuți a fost găsită o barză cu două fracturi la picior: voluntara cere ajutor financiar pentru tratament

La Cernăuți a fost găsită o barză cu două fracturi la picior, transmite voluntara Anna Pelepciuk pe pagina sa de Facebook. Pasărea a fost operată, iar acum se urmărește evoluția recuperării după intervenție.

„A intrat, probabil, în fire de înaltă tensiune în zbor spre cuib, unde o așteptau rudele. Medicii și-au făcut treaba, pentru care le sunt foarte recunoscătoare, acum vom urmări cum se va vindeca tot ce a fost fracturat și dacă pasărea va putea fi eliberată”, a scris Anna Pelepciuk.

Voluntara colectează fonduri pentru acoperirea costurilor operației, ale medicamentelor și hranei animalelor pe care le salvează. „Sunt foarte multe, în fiecare zi sună cineva cu rugămintea de a ajuta, salvez ce pot, dar este greu — timpul meu, forțele mele, banii mei. Dar nu mă opresc, sunt neajutorați, îi doare, nu pot spune asta, dar așteaptă”, a adăugat ea.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina