Aplicația „SmartCity” a fost lansată la Cernăuți: transport, parcări, alerte și servicii municipale

La Cernăuți a fost prezentată aplicația mobilă „SmartCity”, care reunește mai multe servicii municipale utile pentru locuitorii orașului. Prin intermediul aplicației, utilizatorii vor putea urmări transportul public pe hartă, cumpăra bilete, achita parcarea, primi notificări privind amenzi sau facturi la utilități și transmite solicitări către autorități.

Potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, citând Suspilne Cernăuți, aplicația a fost prezentată oficial la 7 mai.

Conform prezentării, noul instrument digital ar urma să contribuie la soluționarea mai eficientă a cererilor venite din partea locuitorilor, la colectarea de idei pentru dezvoltarea orașului și la reducerea presiunii asupra centrelor de apel municipale, prin posibilitatea de a transmite solicitări online.

Dezvoltarea aplicației a fost finanțată și realizată de o companie privată, iar costul anual de întreținere pentru bugetul orașului este simbolic – o grivnă.

Aplicația este disponibilă pentru descărcare în Google Play și App Store. Potrivit directorului comercial al companiei dezvoltatoare, Andrii Kiktenko, prototipul aplicației a fost disponibil încă din august 2025 și a fost utilizat de aproximativ o mie de persoane.

Printre serviciile disponibile în aplicație se numără notificările privind alertele aeriene, hărțile adăposturilor și ale punctelor de invincibilitate, posibilitatea de a transmite solicitări către autorități, precum și urmărirea deplasării transportului public pe hartă. Utilizatorii vor putea vedea și propria poziție în raport cu rutele și stațiile de transport.

În prezent, autoritățile poartă discuții cu operatorii privați de transport pentru ca și mișcarea vehiculelor acestora să fie afișată în aplicație.

Un alt serviciu care urmează să fie disponibil în curând este cumpărarea biletelor simple de transport prin cod QR, pe baza autocolantelor din mijloacele de transport, dar și prin NFC. Potrivit lui Kiktenko, plata ar trebui să funcționeze fără întreruperi și să nu depindă de eventuale probleme ale serverelor bancare.

Aplicația va permite, de asemenea, notificarea și achitarea amenzilor pentru încălcarea regulilor de parcare și circulație, plata serviciilor comunale, achitarea serviciilor de telefonie, precum și accesarea unor servicii de tip „eDemocracy”, inclusiv sondaje și contacte ale orașului.

Serviciul „eDemocracy: Sondaje și Contacte ale Orașului” va fi verificat prin aplicația „Diia”, pe baza profilului utilizatorului. Printre funcționalitățile prevăzute se numără simplificarea plății unor servicii în condiții preferențiale pentru beneficiarii eligibili, înregistrarea polițelor de asigurare, plata impozitelor și transmiterea de sesizări către companiile municipale și instituțiile publice.

Andrii Kiktenko a precizat că dezvoltatorii vor ține cont de propunerile locuitorilor pentru extinderea listei de servicii, în funcție de importanța acestora pentru cetățeni. Pe termen lung, se intenționează integrarea posibilității de a achita servicii ale asociațiilor de coproprietari și de a organiza voturi ale locatarilor din blocuri.

Mariana Strut

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina