De Ziua Înălțării, la eroii noștri, prin locuri pe unde încă n-au bătut clopotele dreptății
Ar trebui să petrecem cu bucurie această zi de mare sărbătoare a creștinătății ortodoxe – Înălțarea Domnului, care e și sărbătoare națională pentru români. E Ziua Eroilor, când ne regăsim în aceeaşi tulpină cu fraţii din Ţară şi simţim româneşte poate chiar mai profund decât ei – mai ales ne apasă dorul şi jalea mioritică. În amiaza acestei zile au bătut clopotele în toate bisericile ortodoxe din România în semn de recunoștință față de eroi, care s-au jertfit pentru neam, credință și Patria Română. Îi pomenim și noi în unison cu dangătele clopotelor de la sfintele lăcașe din Țară. Însă, aici, la noi, avem mai mulți martiri decât eroi de război, adunați laolaltă prin cimitire, înscriși pe monumente funerare, dar cei mai mulți zăc în pământ străin, fără cruci și morminte. Nu sunt cunoscuți nici toți cei ale căror oseminte odihnesc în fostul cimitir militar din perimetrul cimitirului evreiesc din Cernăuți. Dar, organizați de conducerea Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina, când mai mulți, când mai puțini, venim aici de Ziua Înălțării în fiecare an de când a fost inaugurat acestui complex memorial.
Și de fiecare dată ne apropiem cu un sentiment de vinovăție față de memoria celor 695 de apărători ai Patriei căzuți în cel de-al doilea război mondial și 400 de români pașnici asasinaţi în primul an al dictaturii staliniste în ţinut. Parcă îi vedem și le auzim de sub covorul verde întrebarea: ”Ce ați făcut pentru noi?”
– Am cosit iarba de câteva ori primăvara asta, am mai ”cârpit” o fisură apărută în postamentul Crucii, va spune Vasile Răuț, președintele Societății ”Gogota”.
– Aprind candela, v-am adus o floare, șoptește alături de el soția sa Aliona.
– Nu vă uităm, am venit cu Tricolorul să vă bucure sufletul, vor continua și ceilalți adunați în jurul liderilor ”Golgotei”.
– V-am adus flori din grădina noastră, din Mahala, li se închină urmașii martirilor din acest sat mult pătimit. Sufletul comunității, Elena Nandriș, a venit la cei 24 de măhăleni aruncați în gropile comune după executarea în închisoarea nr. 1 din Cernăuți, împreună cu consătenii săi – soții Dumitru și Olga Zaidel, Maria Tatarciuc, care povestește despre bunelul ei Ion al lui Toader Boiciuc, condamnat la moarte după încercarea ieșuată de a trece Prutul în groaznica noapte de 7 februarie 1941.
Sufletele noastre, însă, nu pot fi împăcate atâta timp cât acest memorial nu este recunoscut oficial. Eroiii noștri rămân în afara legii și a dreptății, deși lucrările de construcție a memorialului au început cu vreo 15 ani în urmă cu acordul autorităților locale. Formal nu știu ce s-ar schimba, dacă ar fi recunoscut, înregistrat conform legii. Într-un timp liderii ”Golgotei” chiar au fost avertizați să nu se apropie de această palmă de pământ. Memorialul, însă, rezistă în pofida tuturor încercărilor de a fi compromis. Deși nu suntem cu sufletul împăcat pentru cum ne îndeplinim datoria și pentru ce încă n-am făcut, măcar păstrăm memoria și ne pomenim martirii, fapt apreciat și de reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi ministrul-plenipotențiar Nicolae Dan Constantin, care s-a aflat alături de durerea noastră cu un tricolor din flori, ca recunoştinţă din partea Patriei istorice.
Acest perimetru al memoriei stă ca o mărturie a adevărului că în timpuri de restrişte morţii sunt mai drepţi, mai puternici decât cei vii. Ei au totul – cerul și pământul, ei nu mai suferă. Pe noi ne doare pentru ce încă n-am făcut totul ce se cuvine întru păstrarea memoriei lor. Unii îmi vor imputa că nu e timpul să răscolim această durere când țara se află în stare de război. Evenimentele tragice din aceste zile ne arată că chiar e timpul, e timpul să se aleagă grâul de neghină, să se înțeleagă cine îți este prieten, cine dușman. Vedem că ”frații” omoară, iar cei care până mai ieri erau numiți ”cotropitori” îi apără. Nu e creştineşte, nici în spirit european faptul că până acum n-a fost oficializat acest memorial din fostul cimitir militar. Dar crucile ce le veghează somnul sunt „inaugurate” în inimile celor care răspund la apelul președintelui Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Răuț, venind şi în acest an de Ziua Înălţării să comemoreze eroii. Cuvinte de pioasă pomenire pentru eroii din trecut, și eroii acestor zile îndoliate au rostit conaționalii care întotdeauna susțin activitățile ”Golgotei” – Elena Nandriș (primăria comunei Mahala), Vasile Bâcu (Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Emienscu”, Cernăuți. Ne-a fost plăcut s-o avem alături pe inimoasa doamnă Viorica Stan din România, pe activiștii „Golgotei” – Ion Găină, Elena Morar, Vladimir Acatrini.
Comemorarea eroilor l-a readus printre noi, în lumina celor mai mișcătoare amintiri, pe regretatul președinte al Societății „Golgota”, Octavian Bivolaru, care s-a zbătut pentru oficializarea Memorialului, acestui simbol al jertfei supreme întru nemurirea neamului românesc. Presupunem că au fost morminte și dincolo de perimetrul acestui Memorial. Cu ani în urmă, regretatul Octavian Bivolaru, mi-a arătat o cruce ce abia se zărea dintre buruieni – mărturie că fostul Cimitir al Eroilor” a avut o rază mai mare. Astăzi locul e curățat de buruieni, dar nici crucea nu mai este.
Pentru BucPress
Maria Toaca
FOTO: Nicolae Hauca
