Anul acesta, părinții din Cernăuți au trimis 2100 de cereri pentru înscrierea copiilor în clasa întâi. Asta înseamnă cu aproape 600 de copii mai puțin decât anul trecut.
Despre acest fapt a declarat într-o conferință de presă șefa departamentului de educație al Consiliului local, Irina Tkaciuk.
Potrivit lui Tkaciuk, dacă acum câțiva ani în Cernăuți erau aproximativ 2900 de elevi de clasa I, atunci anul trecut s-a observat o tendință de scădere – aproape 2700 de copii.
„Conform prognozelor, ne așteptam ca anul acesta să fie 2500 de copii, dar nu avem atât de multe cereri. Avem 2100. Există și duplicări, când părinții au depus cereri la mai multe școli – aproximativ 50 dintre cele depuse. Adică, numărul va scădea. Părinții vor depune în continuare cereri, dar numărul va fi mult mai mic”, spune Tkaciuk.
Tkaciuk spune că numărul elevilor de clasa întâi este în scădere din cauza factorilor demografici și a faptului că părinții se mută în străinătate. În același timp, acest lucru nu va afecta activitatea instituțiilor – acestea nu vor fi optimizate, deoarece gradul de ocupare a claselor va îndeplini standardele maxime.
„Dacă o școală a planificat trei clase, dar abia a recrutat două, atunci a treia nu va fi deschisă”, spune Tkaciuk.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Mariana Strut


