La Cernăuți, o funcționară și doi specialiști ai Autorității pentru Siguranța Alimentelor au fost condamnați pentru certificate false de export pentru soia

Trei angajați ai Serviciului de Stat pentru Siguranța Alimentelor și Protecția Consumatorilor din Cernăuți au fost condamnați pentru implicarea într-o schemă de eliberare a certificatelor fitosanitare false pentru exportul de soia.

Potrivit Procuraturii Regionale Cernăuți, este vorba despre o adjunctă a șefului laboratorului fitosanitar din cadrul instituției și doi subordonați ai acesteia. Cei trei sunt acuzați că au emis peste 100 de certificate de export pe baza unor analize fictive.

Angajații laboratorului nu au efectuat testele necesare pentru a verifica calitatea produselor, ci au introdus date false în sistemul informatic „LIMS” – platforma oficială de gestionare a rezultatelor de laborator. În baza acestor date false, au fost întocmite protocoale de analiză, care au stat ulterior la baza eliberării nelegale a certificatelor de export pentru loturi de soia.

Procurorii au demonstrat în instanță vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de „intervenție neautorizată într-un sistem automatizat” și „fals intelectual” (conform art. 362 alin. 3 și art. 366 alin. 1 din Codul Penal al Ucrainei).

Toți cei trei inculpați au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare și li s-a interzis să lucreze cu sisteme automatizate pentru o perioadă de trei ani.

Investigația a fost efectuată de anchetatorii Direcției Principale a Poliției Naționale din regiunea Cernăuți, cu sprijinul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina