De câteva săptămâni trăiesc cu senzația că fiecare zi e duminică. Și cum să nu fie, dacă am avut în ultimul timp, după Postul Mare, atâtea evenimente cuprinse în efervescență sărbătorească! Printre festivaluri, aniversări, comemorări, pelerinaje la locuri sfinte, a apărut și o lansare de carte, toate fiind o dovadă vie că, în pofida timpurilor insuportabil de grele, mai ales pentru cultura noastră națională, există loc și pentru valori. Există speranță la o viață trăită cu rost, după care să lăsăm ceva durabil în timp, chiar și în această perioadă deprimantă, nu numai din cauza războiului în Ucraina, țara în care trăim.
Neliniști la fel de mari, pericole de moarte ne vin și de la demolarea lucrurilor sfinte. Ne invadează o lume ce se vrea absolut nouă, străină de tradiții, ruptă de rădăcini. Ne paște pericolul dispariției totale a spiritului. N-a rămas mult până să nu mai avem nevoie de suflet, să uităm de cuvântul dor. E un val devastator, care se apropie, dar numai nu de noi. La noi nu, niciodată nu, aș vrea să spun și chiar cred, când îi văd pe copiii din satele românești cum își poartă cu dragoste costumul popular, cum cântă și se prind în hore, cum poartă arcușul pe strune de vioară, recită poeme lungi de Eminescu și Coșbuc sau scriu ei înșiși poezii. Sunt și copiii noștri pasionați de tehnologii moderne, nedespărțiți de tablete și telefoane de ultimă generație. Însă mai ajung la inima lor ecouri de legende și balade, se mai aude glasul Mioriței, le luminează de sus Luceafărul.
Puțin optimistă, cred, totuși, în viitorul frumos și sănătos al tinerilor care au îndrumători, asemenea celor ce-i scot pe scenele festivalurilor sau la manifestări modeste ca amploare, însă profunde în conținut prin mesajul lor educațional și duhovnicesc. I-am văzut pe copii, pe îndrumători și pe părinții lor și la lansarea cărții de care aminteam mai sus – „Preotul Nicolae Sandovici (1861-1931)…”, o scriere ce înmănunchează cercetări documentare despre un deșteptător al neamului în Proboteștii Herței, figură marcantă a preoțimii românești din fostul județ Dorohoi.
Înțeleg emoțiile profesoarei Tatiana Tutunaru-Bârzu, care a pus la cale lansarea volumului și întâlnirea cu autorul, preotul Teodor Cătălin Budacă, profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi. Profesoara din Probotești, care a scris împreună cu preotul Teodor Cătălin Budacă o monografie a satului natal, a ținut să-și aducă prietenii de dincolo de frontieră la Cernăuți, cartea fiind un bun prilej de a ne apropia și de a ne cunoaște.
Precizez că de mai mulți ani doamna Tutunaru bate drumuri și înlesnește dorita apropiere de Rocovățul din România, sat format după trasarea hotarului prin inima Proboteștilor. Deși se află la câteva zeci de kilometri, doar de câțiva ani profesoara a descoperit satul Mihai Viteazul, fondat de primii strămutați din Probotești.
Extraordinare frânturi de poveste am ascultat în doar câteva minute, cu gândul că voi reveni la miracolul lor, de la oaspeții din satul Mihai Viteazul, sosiți împreună cu autorul cărții. Lumea de acolo păstrează portul de odinioară al proboteștenilor, cântecele, dansurile, modelul caselor, și biserica au construit-o identic. Asemenea celor de la vatra străbună, românii de dincolo sunt pasionați de meșteșuguri populare. Aurica Morariu, meșteriță populară, a fost distinsă cu prestigiosul titlu Tezaur Uman Viu.
Profesoara Maria Zoitanu a vorbit despre preotul Nicolae Sandovici ca despre un om al faptelor creștinești, intrat în icoană, la care se roagă și cei de dincolo să le aducă noroc. Uluitor se înscrie în istoria satului familia Aursulesei. Printre oaspeți l-am cunoscut pe Mihai Aursulesei, nepotul primului locuitor al acestui sat. Bunicul său, Haralampie, a ridicat acolo prima casă și celui dintâi fecior i-a dat numele Mihai. După ce au venit pe acele locuri pustii și alți consăteni, cică de la acel prim născut se trage și numele localității. Pentru a-i da valoare istorică, la Mihai românii proveniți din Probotești au adăugat „Viteazul”.
Un nume de legendă a devenit pentru ei și cel al preotului Nicolae Sandovici. Mai ales după apariția cărții părintelui Teodor Cătălin Budacă, le-a devenit model de conviețuire, pomenindu-l ca slujitor al oamenilor de la țară, stăruitor nu doar în a-i lumina cu flacăra credinței, ci și în a le altoi dragostea de carte, perseverența la bunăstare. A trecut aproape un secol de la plecarea părintelui la Domnul, dar rugul aprins de el arde și astăzi.
Despre virtuțile protagonistului cărții aflăm de la prefațatorii PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și poetul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura Română „Mihai Eminescu”, redactorul-șef al „Gazetei de Herța”. Gazdă și unul dintre organizatorii evenimentului, Vasile Bâcu a relevat momente semnificative ce marchează figura unui slujitor al altarului, care a servit drept model de gospodar exemplar, a căutat să le insufle enoriașilor interesul pentru învățătură, pentru păstrarea vorbei și portului strămoșesc.
Autorul Teodor Cătălin Budacă s-a oprit succint la cele șase capitole și la bibliografie, dezvăluind și din culisele muncii de cercetare a documentelor de arhivă. Însoțitorii săi, preoții Marius Onofrei, Petru-Gheorghe Chichioacă, directorul Seminarului Teologic, Ștefan Ionuț Apetrei, protopop de Dorohoi, s-au referit la importanța cărții pentru cunoașterea unui adevărat păstor de suflete, reper spiritual și far îndrumător pentru preoțimea de astăzi.
Drept confirmare au răsunat cuvintele parohului bisericii din Probotești, părintele Constantin Costea, urmașul preotului Nicolae Manolache, care a fost ucenicul lui Nicolae Sandovici. Astfel continuă legătura dintre generații, acel arc peste timp de care are grijă permanent profesoara Tatiana Tutunaru-Bârzu. Cel mai frumos dar pentru oameni este acela de a nu fi uitați, iar ca să-l câștigi trebuie să lași în urmă fapte vrednice de amintire, își învață profesoara, pe exemplul părintelui Sandovici, elevii în școală și nepoții acasă.
Câțiva dintre ei au înfrumusețat sărbătoarea cărții cu recitaluri de poezie – Zlata Trifenco, Sofia și Andreea Tutunaru, care au recitat poezii dintr-o veche publicație, adevărat unicat – „Duminica Ortodoxă”, păstrată în colecția de valoroase rarități ale profesoarei. Andrei Tutunaru a recitat din sonetele lui Nicolae Șapcă, semnificativ anunțând că pe tărâmul spiritual al vetrei natale „Nicicând nu-și scutur floarea merii”. A răsunat un vers patriotic de poetul lor preferat, Vasile Tărâțeanu.
Surorile Anastasia și Sofia Poclitar din Boian, grupa mijlocie a „Urmașilor lui Ștefan” de la Căminul Cultural Ostrița-Mahala, însoțiți de conducătoarea Elena Nandriș, vioriștii de la Școala de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Herța, încă firavi ca vârstă, dar virtuoși la cântat, după cum îi învață maestrul Victor Hliboceanu, au revărsat raze de lumină în lumina cărții lui Teodor Cătălin Budacă. Și toate acestea n-ar fi decurs armonios fără Carolina Jitaru, moderatoare, însuflețitoare, încurajatoare a tinerilor interpreți. Au fost mulțumite și mamele care îi cresc, primind darul ei muzical „În ochii mamei mele”, muzica proprie dând glas versurilor unui poet retras în tainele vieții monahale.
Spre final, oaspeții au fost bucuroși s-o cunoască și să poarte un sincer dialog cu doamna consul general Irina Loredana Stănculescu, având surpriza schimbului reciproc de cărți și impresii. Înserarea i-a prins în panteonul românesc din cimitirul vechi, unde s-au închinat la mormintele înaintașilor făuritori de istorie românească și la capela ce adăpostește osemintele mitropoliților Bucovinei. Cu popasuri la universitate, cu pași încetiniți de mirarea frumuseții vechii urbe, s-a înscris în istorie o zi a preotului Nicolae Sandovici în orașul lui Alexandru cel Bun.
