La Cernăuți s-a desfășurat tradiționala sărbătoare „Limba noastră cea română”
Astăzi, 31 august 2023, de Ziua Limbii Române, la Cernăuți s-a desfășurat tradiționala sărbătoare „Limba noastră cea română”. Evenimentul cultural a fost organizat de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” și a inclus: întâlniri cu scriitori, lansări de carte și CD-uri, momente artistice și discuții literare, potrivit BucPress Cernăuți.
Cea de-a XXXIV-a ediţie a Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română”, a început cu depuneri de flori la monumentul Luceafărului din centrul oraşului Cernăuţi continuând în incinta Societății „Mihai Eminescu” unde au avut loc întâlniri cu scriitorii, lansări de carte; prezentarea Corului de copii al Societății „Armonia”, condus de Dumitru Caulea și Luminița Demianyk; lansarea în premieră a CD-ului „Cred în fericire” – cântece pe versurile poeților nord-bucovineni în interpretarea interpretei Carolina Jitaru – proiect realizat de Societatea Doamnelor Române (Președinte Maria Toacă) cu susținerea DRP – sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți (Piața Centrală, 9) .
Participanții la sărbătoarea Limbii Române au primit în dar CD-ul „Cred în fericire”. Potrivit jurnalistei Maria Toacă și președintă a Societății „Doamnele Române”, este vorba de „un buchet de melodii pe cele mai profunde și armonioase versuri ale poeților români din nordul Bucovinei. Venim cu reușita unui proiect, susținut de Patria istorică, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni, pentru care-i exprimăm recunoștința noastră. Îi mulțumim și președintelui Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu”, poetului Vasile Bâcu, pentru fericitul prilej de a lansa în premieră CD Carolinei Jitaru „Cred în fericire”, cu 15 melodii, la cea mai înălțătoare manifestare de respirație românească
Urmăriți-ne pe Telegram