La Cernăuți sunt majorate tarifele pentru transportul public și serviciile de salubritate

Autoritățile orașului Cernăuți au decis majorarea tarifelor pentru transportul public și pentru serviciile de gestionare a deșeurilor menajere, în contextul creșterii semnificative a costurilor la energie electrică și combustibil. Hotărârea a fost adoptată de Comitetul Executiv al Consiliului Municipal.

Începând cu 13 aprilie, tariful pentru o călătorie cu troleibuzul va fi de 16 grivne. Studenții vor beneficia de un tarif redus, de 8 grivne, valabil pe durata anului de studii, iar elevii vor continua să circule gratuit pe parcursul anului școlar. În cazul transportului cu autobuzul, autoritățile au decis menținerea temporară a tarifului de 17 grivne, acesta urmând să rămână în vigoare până la 15 iunie.

De asemenea, au fost actualizate tarifele pentru serviciile de colectare și gestionare a deșeurilor menajere. Reprezentanții administrației locale explică această ajustare prin majorarea costurilor la combustibil, întreținerea tehnică a vehiculelor și alte cheltuieli operaționale.

Potrivit noilor calcule, pentru locuitorii blocurilor de locuințe, tariful mediu va varia între 68 și 72 de grivne pe lună de persoană, în funcție de operatorul de salubritate. Pentru gospodăriile din sectorul privat, costurile sunt estimate între 77 și 82 de grivne pe lună.

Autoritățile locale menționează că ajustări similare ale tarifelor au fost operate și în alte centre regionale din Ucraina. Astfel, în Ujgorod, tarifele pentru transportul public variază între 18 și 23 de grivne, în Ternopil între 17 și 20 de grivne, iar în Liov între 17 și 25 de grivne, în funcție de tipul de transport și de metoda de plată.

Ultima revizuire a tarifelor la Cernăuți a avut loc în 2025. De atunci, costurile principalelor resurse au crescut semnificativ: prețul motorinei s-a majorat de la aproximativ 44 la 90 de grivne pe litru, iar tariful energiei electrice a crescut de la circa 10 la 16,5 grivne pentru un kilowatt-oră.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina