La Cernăuți, tinerii au ieșit în stradă împotriva proiectului noului Cod Civil


Pe 9 mai, în Piața Centrală din Cernăuți, în fața monumentului lui Taras Șevcenko, a avut loc o acțiune de protest față de proiectul de lege nr. 15150 privind noul Cod Civil. Evenimentul s-a desfășurat pașnic, iar ordinea publică a fost asigurată de polițiști.

Participanții au ridicat pancarte și au transmis mesaje cu privire la consecințele pe care propunerile de modificare a legislației le-ar putea avea asupra societății, în special asupra tinerilor. Acțiunea face parte dintr-un val de proteste din întreaga Ucraina, în care sute de oameni cer neadoptarea proiectului. Șefa secției de comunicare a Poliției din regiunea Cernăuți, Karolina Marîșeva, a confirmat că manifestația s-a încheiat fără incidente.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina