La Ujgorod a avut loc o întâlnire de lucru dedicată elaborării primului Plan de mobilitate școlară din Ucraina, document ce se va aplica pentru Liceul Nr. 8 din oraș, cu peste 1300 de elevi — unul dintre cele mai mari licee din oraș și întreaga regiune Transcarpatia.
Planul de mobilitate școlară este un document strategic care urmărește să transforme deplasarea zilnică a elevilor spre școală în una mai sigură, mai comodă și mai prietenoasă cu mediul. În cadrul proiectului se colectează date din toate clasele liceului despre modalitățile preferate de transport, fluxurile zilnice ale elevilor și cadrelor didactice către și dinspre școală, pentru realizarea unei hărți termice a deplasărilor, precum și identificarea barierelor care împiedică mobilitatea activă și sustenabilă (mersul pe jos, folosirea bicicletelor etc.).
La întâlnire au participat viceprimarul Ivan Zavidniak, șefa Direcției pentru cooperare internațională și inovații Victoria Tarahoniț, șeful Departamentului de infrastructură și dezvoltare urbană, Iaroslav Plavaiko, deputatul local Serghei Lîciov, precum și experți ai organizației neguvernamentale FORZA — Lesia Loiko, Dzvinka Bilonog și Kirilo Loiko — și reprezentante ale asociației U-Cycle (Asociația bicicliștilor din Kiev), Anastasia Makarenko și Alina Kundîci.
Participanții au subliniat că Planul de mobilitate școlară trebuie să funcționeze în sinergie cu alte documente municipale — Planul de mobilitate durabilă al orașului Ujgorod și Conceptul pentru biciclete, deja aprobate de consiliul local în anii anteriori. Rezultatele preliminare indică necesitatea îmbunătățirii infrastructurii din jurul școlii, în special în privința siguranței, accesibilității și confortului. Un accent deosebit se pune pe comunicarea cu părinții care aduc elevii cu mijloacele de transport proprii.
Astăzi este programată prima ședință a Comitetului școlar pentru mobilitate, compus din elevi, profesori, părinți și un ofițer al Serviciului de siguranță educațională. Acest comitet va juca un rol esențial în implementarea soluțiilor propuse și va reprezenta interesele întregii comunități școlare.
Planul de mobilitate școlară este realizat în cadrul proiectului „SMOOTH: modalități durabile de deplasare spre școală”, cu sprijinul Institutului Suedez. Proiectul este implementat de organizația neguvernamentală FORZA din Ujgorod, împreună cu Direcția pentru cooperare internațională și inovații a primăriei locale.
Elvira Chilaru


