De nouă luni, la Ujgorod se desfășoară un program special de predare a limbii engleze pentru militarii aflați în proces de reabilitare. Cursurile au loc de două ori pe săptămână și sunt organizate de voluntarii asociației „Pomagatori”, a declarat pentru Suspilne voluntara și profesoara de limbi străine, Liudmila Janny.
Unul dintre participanți este Dmitro, militar al Brigăzii 72 mecanizate, cunoscut după indicativul „Crimeea”. Rănit în august, el se află acum în recuperare. „După operație, au venit voluntarii și am început să discutăm. Doamna Liudmila a spus că predă engleză și mi-am dorit să ridic nivelul intelectual și să încep să o învăț. Înainte am făcut doar germană, dar la nivel de grădiniță, și s-a uitat tot”, povestește el.
Pentru Dmitro, lecțiile sunt nu doar o oportunitate de a acumula cunoștințe, ci și un sprijin moral: „Mă ajută să nu mă închid în mine, să mă detașez. Îmi îmbunătățește starea emoțională. Visez să călătoresc, iar engleza îmi va fi de mare ajutor”.
Liudmila Janny predă engleza de peste 20 de ani și spune că militarii pe care îi are la cursuri provin din diferite regiuni ale Ucrainei, departe de familiile lor. „Încerc să le ofer nu doar lecții de engleză, ci și puțină recreere. I-am dus la spectacole, concerte, expoziții, iar acum adaug și partea lingvistică. Învățăm prin practică, de la primele ore, și rezultatele se văd treptat”, afirmă voluntara.
Potrivit acesteia, cursurile de engleză au devenit o parte importantă a procesului de recuperare, ajutându-i pe militari să-și regăsească echilibrul emoțional și să-și deschidă noi perspective pentru viitor.
Agenția BucPress Cernăuți
Elvira Chilaru


