La Ujgorod se schimbă regulile de utilizare a transportului public

La Ujgorod au fost modificate regulile de utilizare a transportului public urban, aprobate în 2018. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Executiv de la 7 octombrie.

Potrivit municipalității, schimbările au fost făcute odată cu introducerea sistemului de bilete electronice. Printre noutăți se numără apariția controlorilor și aplicarea unei taxe pentru bagaje.

Cum vor funcționa controlorii

Directorul departamentului de transport din cadrul primăriei, Petro Bobik, a declarat pentru ZAXID.NET că Întreprinderea Municipală „Transportul Ujgorod” a angajat deja un controlor și intenționează să-și mărească personalul.

„Anterior, controlul plății călătoriei era realizat de șofer. Din 1 iulie, odată cu introducerea biletului electronic, au apărut mai multe tipuri de plată: cu card bancar, cu smartphone, cu card preferențial, iar șoferul nu mai vede aceste informații. Controlorii vor verifica plata și înregistrarea călătoriilor preferențiale”, a explicat Petro Bobik.

Controlorii vor urca în autobuze, vor bloca validatoarele și, cu ajutorul unui dispozitiv integrat în sistemul de bilete electronice, vor verifica plata călătoriei prin apropierea cardului sau a telefonului de dispozitiv.

Amenda pentru călătoria fără bilet, inclusiv fără înregistrare, precum și pentru transportul unui copil între 7 și 16 ani fără bilet, va fi de 300 de grivne.

Cât se va plăti pentru bagaje

Modificările prevăd și introducerea unei taxe pentru transportul bagajelor, care va fi de 15 grivne.

„Până acum, transportul bagajelor era suportat de operator, deși în multe orașe se percepe taxă pentru acest serviciu. Bagajele trebuie să respecte anumite dimensiuni – peste 100x50x30 cm și cu greutatea între 10 și 40 kg. Bagajul de mână nu se taxează și aici am inclus și mijloacele de transport personale: trotinete, monocicluri, cărucioare pentru copii, sănii și scaune rulante”, a precizat Petro Bobik.

Primăria Ujgorod a confirmat că validatoarele sunt deja instalate în toate autobuzele Întreprinderii Municipale „Transportul Ujgorod” și la operatorii privați, iar aproximativ 20.000 de locuitori dețin carduri de transport.

Agenția BucPress Cernăuți

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina