Lucrări de restaurare în Sala de Marmură a Universității din Cernăuți – investiție de 10 milioane UAH

La Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți va începe în această săptămână restaurarea celebrei Săli de Marmură, una dintre cele mai spectaculoase încăperi ale fostei Reședințe mitropolitane. Lucrările vizează în special restaurarea picturii murale de pe tavan, pentru care a fost deja adus echipamentul necesar, potrivit rectorului Ruslan Biloscurskyi.
Costul estimativ al lucrărilor este de peste 10 milioane de grivne, finanțare asigurată printr-un grant oferit de Fondul Ambasadei SUA pentru conservarea patrimoniului cultural. Universitatea a primit deja primul transfer de bani.
„Am câștigat grantul încă în 2021, dar invazia la scară largă din 2022 a blocat începerea lucrărilor. Ulterior, din cauza schimbării administrației prezidențiale din SUA, programul a fost temporar suspendat. Acum, după primirea fondurilor, am început efectiv lucrările”, a declarat rectorul.
Conform caietului de sarcini publicat pe platforma Prozorro, restaurarea va include: curățarea picturii de murdărie și mucegai, consolidarea stratului de vopsea și a lemnului, restaurarea picturii în zonele unde s-au pierdut culorile și ornamentele, hidroizolarea balconului, restaurarea scărilor din piatră, a ușilor din lemn și a grilajelor decorative metalice de pe una dintre fațade.
Lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august 2025, iar licitația a fost câștigată de compania „STROIREPHIR” SRL din Kiev, cu experiență de peste 10 ani în domeniul construcțiilor și restaurărilor. Contractul a fost semnat la finalul lunii decembrie 2024.
Reamintim că Universitatea din Cernăuți este inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 2011, iar Sala de Marmură este una dintre cele mai reprezentative și valoroase încăperi ale complexului arhitectural al fostei Reședințe a mitropoliților Bucovinei și Dalmației.
Urmăriți-ne pe Telegram