Lukașenko: Războiul din Ucraina trebuie oprit pentru a evita războiului nuclear
Occidentul, Ucraina şi Rusia trebuie să se înţeleagă pentru a evita „prăpastia războiului nuclear”, a declarat preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei France Presse.
„Haideţi să ne oprim. Nu trebuie mers mai departe. Mai departe e prăpastia. Mai departe este războiul nuclear. Nu trebuie să se ajungă până acolo”, a spus el.
„Trebuie să oprim, să ne punem de acord să oprim acest haos, operaţiunea şi războiul în Ucraina”, a adăugat Lukaşenko.
„Totul depinde de Ucraina, în prezent, particularitatea momentului este că războiul se poate termina în condiţii mai favorabile, acceptabile pentru Ucraina”, susține Lukaşenko.
Ucraina trebuie să fie de acord „să nu aibă niciodată pe teritoriul său arme care să ameninţe Rusia”, a spus el.
Potrivit lui Lukaşenko, termenul de „denazificare” folosit de Rusia cu privire la obiectivele sale în Ucraina „este de domeniul filosofiei. Cea mai importantă este securitatea Rusiei”.
Preşedintele bielorus consideră că altfel lucrurile se pot agrava şi mai mult, amintind că Vladimir Putin avertizase anterior că armata sa nu s-a implicat încă total în Ucraina.
„Războiul care este în curs acolo nu este încă cel pe care Rusia l-ar putea duce”, a spus Lukaşenko, evocând arme „înfricoşătoare” pe care Moscova nu le-a utilizat.
Potrivit liderului bielorus, Ucraina trebuie să accepte că regiunile ocupate de Rusia în estul şi sudul ţării sunt pierdute.
„Aceasta nu se mai discută, s-ar fi putut discuta în lunile februarie, martie”, a spus el.
Urmăriți-ne pe Telegram