Mama unui militar căzut în război, Hanna Haiduk, a deschis un magazin de produse etno în Ujgorod

În Ujgorod, mama unui militar căzut în război, Hanna Haiduk, a deschis magazinul de produse etno „Cicika”, unde vinde ii, gherdane, zgărzi și suveniruri. Ea duce mai departe ideea fiului său, Taras, care a căzut pe front în 2022. Despre produsele pe care le realizează manual pentru magazin, precum și despre colaborarea cu meșteri și voluntari, Hanna Haiduk a povestit pentru Suspilne.

Potrivit femeii, ideea de a crea un astfel de magazin a apărut cu mult timp în urmă, întrucât, în Rahiv, ea s-a ocupat de mică de broderie.

„În 2021, fiul meu își dorea foarte mult să-mi creeze un astfel de magazin online. Făcea practică la niște cursuri și voia să încerce. Era primul lui proiect de acest fel. Îi reușea și îi plăcea — și l-a numit „Cicika” (care, în dialectul transcarpatic, înseamnă „floare”). Dar războiul a zădărnicit totul, pentru că fiul meu a murit în martie 2022”, a povestit Hanna.

Taras Haiduk a lucrat ca ghid turistic și a studiat istoria la Universitatea Națională din Ujgorod și la Universitatea Catolică Ucraineană. După absolvire, s-a alăturat Brigăzii 128 separate de asalt montan din Transcarpatia și a participat în zona ATO/OOS în perioada 2017–2020. A revenit pe front la începutul invaziei ruse la scară largă. Militarul a murit pe 6 martie 2022, pe direcția Zaporijia.

„Au fost momente, la diferite sărbători, când îmbrăca ia — era mereu foarte mândru de asta. De aceea își dorea să creeze acest magazin online. Prietenii lui iau dedicat  o mini-sculptură lângă Grădina Botanică din Ujgorod și au instalat un cod QR care poate fi scanat pentru a afla despre el. La Universitatea Catolică se colectează acum fonduri pentru burse — cred că, din noul an universitar, va fi lansată o bursă care îi va purta numele”, a mai spus mama eroului.

Hanna Haiduk a adăugat că, pe lângă ii, vinde gherdane, zgărzi, suveniruri, bijuterii și produse din lut. O parte dintre articole le realizează manual împreună cu fiica sa, iar pentru restul colaborează cu meșteri locali și voluntari.

„Avem gherdane din mărgele — acestea sunt realizate de fiica mea. Tot ea face și zgărzi, o podoabă huțulă. A ales acest model fără să știe că este specific huțulilor. Unele gherdane le fac și eu, dar nu am mereu suficient timp. De exemplu, brodez și port mereu cu mine lucrările”, a spus Hanna.

Potrivit ei, după deschiderea magazinului, voluntarii au propus o colaborare și au întrebat dacă poate oferi reduceri pentru cei care cumpără haine pentru militari. Femeia a acceptat: spune că reducerile sunt valabile și pentru clienții obișnuiți, însă pentru militari depășesc 10%.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina