Maria Iliuţ – privighetoarea Carpaților
De zeci de ori am scris despre această doamnă deosebită pe paginile ziarelor din regiunea Cernăuți. O cunosc de mai mulți ani şi o văd mereu neschimbată: tânără, energică, talentată, frumoasă, blândă, îngelegătoare şi foarte bună la suflet. E vorba de privighetoarea bucovineană Maria Iliuț, doamna munților, cum o mai numim noi, bucovinenii.
Ne-am cunoscut cu ani în urmă la comemorarea poetului Ilie Motrescu, în incinta ziarului „Zorile Bucovinei”, la Cernăuți. Pe urmă a susţinut o serie de concerte în Bucovina, la festivaluri, jubilee, sărbători, alte date importante.
În acest timp am publicat mai multe materiale despre talentata noastră copământeană în diferite ziare şi reviste.
În 2008 am scos de sub tipar cartea „O privighetoare de munte cu nume de baladă” unde am inclus toate materialele despre renumita artistă ce au fost publicate în Bucovina, până la acea perioadă, în a doua parte a cărţii am inclus mai toată „epopeea basarabeană”, dedicată Mariei Iliuţ. Dar încă multe materiale de atunci au fost publicate în ziarele noastre despre vestita noastră copământeană.
Drept mulțumire onorabila doamnă a susținut în vara anului 2008 un frumos concert în incinta căminului cultural din Pătrăuţii de Jos, satul meu de baștină. Cu câțiva ani în urmă a venit din nou la Pătrăuţii de Jos cu ansamblul ei „Crenguță de iederă” de la Universitatea din Chişinău. Au fost la noi și „Plăieșii” lui Nicolae Gribincea atunci. A fost un spectacol de zile mari în acea zi la căminul cultural din satul meu natal.
În luna februarie a fiecărui an, în cea de a 23-ea zi a lui Făurel, simpatica doamnă Maria Iliuţ îşi sărbătoreşte ziua de naştere. O aşteptăm cu noi concerte, cu noi spectacole. Va trece această perioadă grea din viața noastră, vom reveni iar la cursul obișnuit, atunci și dispoziția noastră va fi alta. Îi dorim sănătate deplină, energie, curaj, succese şi tot binele Pământului. Să-ţi fie viaţa ca un cântec, ca o poezie, ca o baladă… Încă mulţi ani înainte să ne încânţi cu vocea-i de privighetoare carpatină.
La mulţi şi frumoşi ani, stimată doamnă Maria Iliuţ!
Eleonora SCHIPOR, pentru Agenția de știri BucPress din Cernăuți
Urmăriți-ne pe Telegram