Taxele de studii în instituțiile de învățământ superior vor crește în 2026. Anunțul a fost făcut de adjunctul ministrului Educației, Mîkola Trofimenko, în cadrul unui briefing dedicat campaniei de admitere, informează „Osvita.ua”. Potrivit oficialului, majorarea este determinată de necesitatea formării fondurilor speciale ale universităților.
„Salariile angajaților universităților au fost majorate cu 30% începând cu 1 ianuarie 2026, iar din 1 septembrie vor crește cu încă 20%. În aceste condiții, nu putem practica prețuri de dumping – trebuie să asigurăm un cost adecvat al studiilor în instituțiile noastre de învățământ superior”, a explicat Mîkola Trofimenko.
Adjunctul ministrului a precizat că, în prezent, costul studiilor în universitățile din Ucraina rămâne „adecvat”.
Directorul Direcției pentru învățământ superior și educația adulților, Oleh Șarov, a subliniat că o educație superioară ieftină nu poate fi de calitate.
„Învățământul superior trebuie plătit la un nivel ridicat: pentru studenții finanțați de la buget achită statul, iar pentru cei cu taxă – părinții sau familiile acestora”, a declarat el.
Oleh Șarov a adăugat că studiile universitare în Ucraina sunt, totuși, mult mai ieftine decât în numeroase țări europene. În același timp, menținerea unor taxe scăzute pentru studenții cu taxă ar putea duce la migrarea cadrelor didactice și științifice peste hotare.
Elvira Chilaru


