Ministrul ucrainean al Apărării și-a dat demisia după ce Zelenski i-a anunţat înlocuirea cu un tătar din Crimeea
Ministrul ucrainean al Oleksii Reznikov și-a dat demisia, menționând că „a fost onoare să slujească poporului” pe timp de război. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat duminică seara că a decis să îl demită pe ministrul Apărării Oleksii Reznikov şi că va cere parlamentului săptămâna aceasta înlocuirea acestuia cu Rustem Umerov, şeful Fondului Proprietăţii de Stat.
Anunţul, făcut într-un discurs video, pregăteşte scena pentru cea mai mare restructurare a instituţiei de apărare a Ucrainei în timpul războiului lansat de Rusia în februarie 2022, potrivit presei internaționale, citate de Agerpres.
Reznikov, care a fost numit ministru al Apărării în noiembrie 2021, a ajutat la obţinerea de asistenţă militară occidentală în valoare de miliarde de dolari pentru a ajuta efortul de război, dar a fost urmărit de acuzaţii de corupţie care au vizat ministerul pe care îl conduce şi pe care el le-a descris drept defăimări.
Potrivit AFP, mai multe scandaluri de corupţie au ieşit la iveală recent. Unul dintre ele îl implică pe Reznikov şi se referă la un contract privind echipamente pentru armată semnat cu o companie turcă.
“Am decis să îl înlocuiesc pe ministrul Apărării al Ucrainei. Oleksii Reznikov a trecut prin mai mult de 550 de zile de război la scară largă”, a spus preşedintele Zelenski.
Umerov a participat la negocierile privind schimbul de prizonieri. Cu ajutorul său, au fost returnați, printre alții, apărătorii Azovstal. Sub conducerea sa, Fondul Proprietății de Stat a primit aproape patru miliarde de grivne din vânzarea instalațiilor de bază.
Urmăriți-ne pe Telegram