După un minunat sfârșit de săptămână cu „Miorița” dansatoare, podoaba de aur a Boianului, am trăit o oră, cu emoții de un secol, la Horbova, cu „Miorița” teatrală. Nici nu-mi imaginam ce surpriză încărcată de emoții nostalgice mă aștepta, primind invitația doamnei Maria Buzduga la premiera trupei unicului teatru popular de limba română din Ucraina. Coregrafa legendarului ansamblu „Alunelul”, din care s-au născut și-i poartă faima toate celelalte colective dansatoare, ne-a invitat de data aceasta în calitate de conducătoare și regizoare a teatrului popular „Miorița”.
Cunoșteam de mai demult acest unic teatru de amatori din regiune și din Ucraina, cu o istorie de peste șase decenii, dar abia acum doi ani, pentru prima dată, i-am aplaudat pe actori de aproape, la ei acasă, în spectacolul „Pețitul la Honcearivka”, al dramaturgului ucrainean Grigori Kvitka-Osnovianenko. Atunci era în viață Viorel Șvabu, unul dintre cei mai vechi și mai populari „actori”, „prima vioară” în toate spectacolele. L-am admirat pe Viorel Șvabu în chipul soldatului umblat prin lumea largă, un tip vesel, ingenios, deștept foc și descurcăreț… Astăzi, cei care au stat la temeliile trupei teatrale revin în minutul de reculegere ce prefațează premierele.
Referitor la răscolitoarea surpriză: „Cântec de leagăn pentru bunici”, de Dumitru Matcovschi, spectacolul ales pentru această primăvară a „Mioriței”, m-a readus la anii studenției, când nu trecea nicio săptămână fără intrarea în templul Melpomenei, adică la teatru. După prima vizionare la teatrul „Al. Pușkin” — acum „Mihai Eminescu” — din Chișinău, am mers încă de câteva ori la acest spectacol. Nu lipseam de la nicio reprezentație care-l avea autor pe Dumitru Matcovschi, la fel ca și de la cele semnate de Ion Druță.
Primul gând la anunțarea spectacolului de la Horbova mi-a fost că e un act de mare curaj din partea Mariei Buzduga să însceneze o piesă din perioada sovietică. Însă, de la primele cadre, am înțeles că actorii nu joacă, ci trăiesc crâmpeie din viața reală din zilele noastre, că piesa nu e depășită de timp, nu e străină locului unde e jucată astăzi. Dimpotrivă, e mai actuală decât în Moldova lui Dumitru Matcovschi, e sfâșietor de actuală astăzi în mediul românesc din Ucraina, dar și în alte țări din spațiul postsovietic.
Copiii cresc, învață să zboare ca păsările, despre care Visarion — Mihai Semen — se tânguia că nu mai cântă în sat, că au fost furate. În satul fără păsări, numai singurătatea, numai tristețea le cântă de leagăn părinților și bunicilor îmbătrâniți întru veșnica adormire. Satul fără păsări e fără viață, fără viitor.
Cel care le-a crescut aripile, le-a învățat să zboare, fostul director de școală Teofil Augustinovici — Viorel Semen — trăiește resemnat, găsindu-și alinarea într-un inutil meșteșug: ziulica întreagă leagă mături, spre disperarea soției Margareta — Alina Boiciuc —, în trecut învățătoare. De fapt, și măturile lui Teofil au un rost, dându-i de lucru nevestei sale să se războiască cu fluturele american ce-i atacă pomii. Iar dacă se satură să măture prin ogradă, n-are decât să-i împlinească porunca: „Taci din gură și uită-te la mine cum fac mături”.
Un personaj nostim și drăguț, Nae — Toader Lișman —, bărbatul care se îmbată de la vorbă, nu de vin, își caută zadarnic liniștea. Dorul de liniște îl pune pe gânduri și-l trage la pământ. „Mă trage pământul, tot mai adânc și mai adânc, până o să dispară soarele”, i se plânge bonomul Nae lui Teofil. Dar și-a găsit cine să-i dea dreptate! Pentru fostul director, Soarele e Soare și nu va dispărea niciodată, iar păsările zboară pentru că au aripi și sunt libere.
Și-n această lume cu dor de liniște, cu grija de păsări, trăiesc oameni care privesc viața puțin altfel. Margareta visează la o casă ridicată din temelie de familia ei, șoferul Gore — Vlad Jitariuc, student la Universitatea din Cernăuți — învârte afaceri și poate face rost de orice deficit. Însă la ce bun, când păsările nu mai cântă, iar copiii s-au făcut boieri la oraș?!
Nota optimistă a venit de la Maria Buzduga. După cinci luni de repetiții, de frământări, a trăit alături de publicul spectator, de membrii juriului, o oră de relaxare, bucurându-se de jocul firesc al actorilor, întărindu-se cu încrederea că n-a greșit la alegerea piesei. Puțini tineri au rămas în sat. S-au împrăștiat prin străinătăți, sunt aduși în sicrie de pe front. Pentru cei din bătaia armelor, pentru mamele ce-și așteaptă fiii, a răsunat monologul tinerei Sofia Andruseac, o speranță a „Mioriței” teatrale.
Mulțumiri au răsunat pentru bibliotecara Alina Muraru, prezentatoarea spectacolului, căreia îi aparțin aranjamentul muzical și sonorizarea. Decorul l-au improvizat Toader Lișman, directorul Casei de Cultură, și Iulian Buzduga, actualul conducător artistic al colectivului popular „Alunelul”.
Mai impresionant decât toate, în miracolul „Mioriței” teatrale de la Horbova, e că lăudații actori au profesii dintre cele mai prozaice. Alina Boiciuc, bunăoară, lucrează la magazin, vânzătoare; Viorel Semen e paznic; Elena Jechil, care a jucat-o pe femeia de serviciu, este șefa bibliotecii din Horbova. Studentul Vlad Jitariuc studiază informatica. Acest aspect a fost menționat de membrii juriului — Iana Grigoraș, specialistă la Centrul Bucovinean de Cultură și Artă din Cernăuți, și actorul Grigori Rudenko-Kraievski, demobilizat recent de pe front. Deși nu cunosc limba română, jocul actorilor i-a făcut să se pătrundă de mesajul piesei.
Prilej de mândrie pentru noua performanță a „Mioriței” au avut primarul comunei, Vasile Țurcan, și starostele Horbovei, Sorina Palamariu, care le-au mulțumit actorilor și conducătoarei teatrului cu diplome și atenții simbolice.
Le mulțumesc și eu pentru revelația sufletească de a mă regăsi în tinerețea marcată de o mare pasiune pentru teatru. Cel mai mult le doresc și îmi doresc să se împlinească prezicerea Mariei Buzduga: „Să se întoarcă la o nouă primăvară feciorii satului și noi, bucuroși de viața pașnică, să montăm numai spectacole vesele, să începem viitoarea primăvară teatrală cu o comedie!”.
