Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc – 87 de ani de la trecerea în lumea celor drepți

Pe data de 4 iulie 2022 se împlinesc 87 de ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Nectarie Cotlarciuc (1875 – 1935) – un cleric ortodox român, care a avut rangul de arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei (1924-1935).

Mitropolitul Nectarie, pe numele să de mirean Nicolae, s-a născut în Stulpicani, la 7/19 februarie 1875, ca fecior al cantorului bisericesc Toader Cotlarciuc. După absolvirea ciclului primar la şcoala din Stulpicani, a fost dat la Liceul de Stat (Greco-orientalische k. k. Obergymnasium) din Suceava. După bacalaureatul luat cu brio în 1895, se înscrie la Universitatea Francisco-Iosephină din Cernăuţi, cea care a făcut istorie în învăţământul românesc, mai întâi la Facultatea de Teologie şi apoi la cea de Litere şi Filosofie, urmând şi cursuri de drept roman şi bizantin, şi evident, cursuri de drept bisericesc la Facultatea de Drept. După ce şi-a luat licenţa în Teologie şi Filosofie, s-a perfecţionat la universităţile din Bonn, cu renumitul canonist şi jurist U. Stutz, şi din Viena, cu pastoralistul Heinrich Swoboda, care-l caracteriza „ca un promotor chemat al chestiunilor pastorale – teologice”, continuând apoi la München şi Würzburg. A obţinut un titlu de doctor în Teologie şi altul în Istorie, Filologie Română şi Filosofie.

Revenit în Cernăuţi, în august 1901, a primit o catedră de profesor suplinitor la Liceul I de Stat (Liceul „Aron Pumnul” de mai târziu), iar în decembrie al aceluiaşi an a fost încadrat pe un post de „decopiator” (funcţionar) la Biblioteca Universităţii, post pe care îl va deţine până în 1913, când a fost avansat la postul de bibliotecar clasa I. În 1916 primeşte titlul de docent şi avansează la gradul de prim-bibliotecar, iar în 1918 devine primul director al acestei instituţii „sub era românească”. În 1919 devine profesor titular pentru teologia practică şi protopresviter, iar în anul 1920 a fost ales decan al Facultăţii de Teologie. A fost poliglot, vorbea curent franceza, engleza, germana, ucraineana, polona şi rusa.

După căsătoria cu Aurora Ţurcanu, fiica consilierului de administraţie Onisim Ţurcan, a fost hirotonisit diacon la Catedrala Mitropolitană, dobândind apoi titlurile de presviter (1914), protopresviter (1919), arhimandrit stavrofor (1921) şi arhimandrit mitrofor (1923).

După moartea soţiei, survenită în 1918, a intrat în cinul călugăriei, la Mănăstirea Putna, luându-şi numele de Nectarie (în anul 1923). La 23 martie 1923 a fost ales Episcop al Cetăţii Albe-Ismail. La 7 noiembrie 1924 a fost ales Arhiepiscop şi Mitropolit al Bucovinei, iar la 9 noiembrie 1924, regele semna decretul de învestire, şi o zi mai târziu, pe 10 noiembrie, a fost instalat în scaunul mitropolitan din Cernăuţi, devenit vacant ca urmare a demisiei forţate a mitropolitului Vladimir de Repta, la 1 octombrie 1924.

În cultură, N. Cotlarciuc s-a manifestat în mai multe direcţii. În domeniul teologiei s-a ocupat de dreptul bisericesc, de cercetări în domeniul apologetic-filosofic şi s-a cantonat definitiv în studii de teologie practică, ocupând din anul 1915, mai întâi ca docent, şi apoi ca profesor titular, Catedra de Teologie Practică de la Facultatea de Teologie.

A publicat lucrări despre scaunul patriarhal de la Constantinopol (Die Besetzungweise des (ortodoxen) Patriarchalstuhles von Konstanopel, 1903), despre probleme de drept matrimonial (Beiträge zum lebenden Ehe-und Familienrecht der Romänen inbensondere jener im Suden der Bukowina, 1913) şi despre averea bisericească în Biserica Ortodoxă, analizând situaţia istorică şi juridică a Fondului Bisericesc (Subjekt des Kirchenvermögens in der morgenlädischen Kirche, 1909); lucrarea cea mai importantă fiind Stifterreicht und Kirchenpatronat im Fürstentum der Moldau und in der Bukowina (1907), referitoare la dreptul ctitoricesc din Moldova şi patronatul din Bucovina, care fuseseră anticipate în broşura Ceva despre reforma patronatului bisericei din Bucovina, 1904, în care subliniază faptul că în biserica noastră, după anexarea Bucovinei, exista un fel de patronat care nu era nici curat romano-catolic, dar nici românesc.

Filosofia a fost un alt domeniu apropiat preocupărilor sale, apologetica nefiindu-i străină, studiul despre imaterialitatea sufletului (Das Problem der immateriellen, geistigen Seelensubstanz, 1910) este dovada peremptorie a acestei preocupări.

Problemele de teologie pastorală au fost abordate în Homiletische Formalstufen-theorie (1915), care a avut un mare răsunet în epocă, Cotlarciuc considerând că vechiul sistem de predică nu mai era suficient căci îi lipsea fundamentarea psihologică. A publicat şi o lucrare distinctă Der Psychologische Aufban der Rede (1915), numărându-se printre cei dintâi specialişti care au subliniat necesitatea şi importanţa studiului psihologiei în raport cu predica. În 1923 revine în domeniul respectiv cu lucrarea Trepte formale psihologice în predică, insistând asupra tehnicii discursului bisericesc.

Nu i-au fost străine problemele sociale, problema rolului Bisericii în ocrotirea socială, „spiritul creştin a dominat ocrotirea socială”, scria el în Ocrotirea socială şi biserica creştină, 1921.

Multe alte domenii îi remarcă activitatea. În 1911 publica Kurze übericht über die rumänische Bibliologie în care utilizează, printre primii, noţiunea de bibliofilie în sensul utilizat astăzi. O lucrare care arată diversitatea problemelor în care era implicat este Istoricul Prăvăliei Româneşti din Cernăuţi (1906), N. Cotlarciuc fiind vicepreşedinte al proaspăt înfiinţatei Prăvălii. Prăvălia Românească avea ca scop „o lucrare culturală, crescând comercianţi români care să fie în stare a-şi deschide în fiecare sat câte o prăvălie românească”.

În vederea participării Bucovinei la expoziţia generală de la Bucureşti, din 1906, a publicat Istoricul literaturei românilor din Bucovina (1775-1906). În vederea aceleiaşi participări la expoziţia de la Bucureşti a alcătuit Catalogul tezaurului naţional bucovinean.

În revista „Candela”, unde a fost redactor până la alegerea sa ca episcop al Cetăţii Albe, a publicat diverse articole: Chestiuni omiletice, Pastorale (în 1923 şi 1924). Recenzii interesante a făcut la unele lucrări din domeniul de referinţă, precum la cartea lui Emilian Voiutschi, Prelegeri academice din Teologia morală ort şi a lui C. Rădulescu Motru, Puterea sufletească. Este de remarcat şi faptul că a îngrijit şi completat lucrarea fundamentală a lui V. Mitrofanovici, Liturgica Bisericii Ortodoxe, pe care a reeditat-o în anul 1929.

În anii tinereţii a cochetat cu literatura, publicând poezii (Suvenirea, Nour şi chin, Lolei) şi proză scurtă (Elena, Buimăcel, Dracul şi săracul, Câteva cruci fără voie).

Cu mare cinste a reprezentat clerul bucovinean la diferite congrese şi întruniri ecumenice sau de altă natură. În septembrie 1925 îl găsim la Congresul Internaţional din Suedia (la întoarcere publică Cuvântare ţinută la Stockholm, 24 august 1925) şi apoi la Varşovia (cu prilejul proclamării Bisericii Ortodoxe din Polonia ca biserică autocefală), în 1927 a fost la Lausanne (revenit la Cernăuţi publică World Conference on Fait and Order. Conferinţa mondială pentru credinţă şi organizare bisericească), iar în 1930, la întoarcerea de la Londra, unde participase la conferinţa pananglicană, publică Congresul Lambeth 1930. Raport către Sf. Sinod.

Calitatea de panigirist desăvârşit a dovedit-o în cuvântările ţinute la înmormântarea Mitropolitului Vladimir de Repta, a profesorului de teologie Eusebie Popovici.

Mai întâi ca membru şi apoi ca preşedinte al „Academiei Ortodoxe” din Cernăuţi, el îşi stimulează colegii în lupta pentru afirmarea spiritului nostru naţional, „participând în fruntea lor la marile şi neuitatele manifestări studenţeşti şi ale întregii suflări româneşti din Bucovina pentru apărarea sfântului nostru tricolor şi a limbii noastre strămoşeşti…”, scria V. Loichiţă.

Ca mitropolit, a trudit fără preget pentru prosperarea românismului, a sprijinit instituţiile de binefacere; sub pastoraţia sa a sprijinit înfiinţarea unei biserici ortodoxe la Varşovia, a reorganizat schitul Crişceatic ca loc de pelerinaj, a întemeiat schitul de călugări de la Iablocăuţi, a înfiinţat o casă de pensii şi alta de credit şi ajutor ale eparhiei, o casă de editură, un muzeu arhidiecezan, o casă de adăpost pe Rarău; a introdus instituţia inspectorilor diecezani; a deschis, la Cernăuţi, o şcoală şi un atelier de pictură bisericească, un internat eparhial pentru băieţi, un cămin pentru preoţi, iar la Putna un atelier de strungărie şi de sculptură în lemn; la mănăstiri a introdus albinăritul, pomicultura, piscicultura, numind în acest scop un consilier special.

Nectarie Cotlarciuc a fost Preşedinte al Adunării eparhiale şi al Consiliului eparhial, membru în Sf. Sinod, iar în Parlamentul României Mari, în legislatura întâi şi a treia, a fost senator de drept, reprezentantul Universităţii din Cernăuţi.

Cetăţean activ şi energic, mereu pus pe fapte, membru al Partidului Democrat al Unirii şi unul din liderii lui, a fost membru în Comitetul Central şi preşedinte de onoare al Ligii antirevizioniste din provincie, preşedinte al Societăţii „Cultul Eroilor” (regionala Bucovina) şi al Societăţii „Crucea Roşie” (filiala Cernăuţi), preşedinte al Asociaţiei pentru asistenţa studenţilor de la Universitatea cernăuţeană, membru fondator şi activ al Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina, membru fondator, onorar, emerit şi preşedinte al Societăţii Bisericeşti „Academia ortodoxă”, membru fondator şi sprijinitor al Societăţii Muzicale „Armonia”, membru onorar şi activ al Societăţii cantorilor bisericeşti „Lumina”, al Societăţii muzicale „Tudor Flondor”, al Societăţii academice „Dacia” şi al Centrului şi Cercului studenţesc „Arboroasa”, membru fondator al Societăţii „Teatrul Naţional din Cernăuţi”, membru activ al Societăţii „Şcoala Română” din Suceava, al Societăţii „Vladimir” din Vatra Dornei, membru onorariu al Societăţii Academice Studenţeşti „Junimea” şi al altor societăţi.

Pentru munca depusă şi pentru deosebitele sale merite a primit o serie de ordine şi distincţii, printre care: Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Cruce şi de Mare Ofiţer, Comandor al Ordinului „Steaua României” şi „Coroana României”, Marele Cordon al Ordinului „Sfântul Mormânt”, Crucea de Mare Ofiţer al Ordinului „Polonia restituta” etc., a fost decorat cu medalia „Răsplata muncii pentru biserică” cl. I, şi cu Crucea „Meritul sanitar” cl. I, medalia de onoare cl. I. a Crucii Roşii germane.

Volumul mare de muncă şi mai ales supărările provocate de atacurile nedrepte din presa vremii au ros adânc în sănătatea blândului mitropolit. În 18 octombrie 1934 avea să fie operat la stomac în clinica profesorului Eiselburg din Viena, intervenţia efectuându-se în condiţii perfecte, cu o evoluţie postoperatorie bună. Din păcate, boala a recidivat şi s-a agravat. Deşi slăbit, a participat la serbările naţionale din 8 iunie şi la grandioasele manifestări aranjate în cinstea regelui Carol al II-lea, făcând parte din suita acestuia. Fiind suferind, efortul l-a marcat şi în ziua de 4 iulie a murit după ce a păstorit 11 ani Mitropolia Bucovinei şi a Hotinului.

Toţi panigiriştii, indiferent de orientare, care au evocat personalitatea mitropolitului, pe lângă uriaşa sa cultură, i-au subliniat blândeţea, simţul datoriei şi al muncii sârguincioase.

 Dr. Vasile Diaconu