Muza poeziei ne-a adunat la masa reanimării creației literare a românilor din nordul Bucovinei

De fapt, inspirați de muza poeziei, ne-au adunat liderii Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” și Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, de curând reînființate, ambele având în frunte poeți cunoscuți în Patria limbii române, oameni ai scrisului de calitate – Vasile Bâcu și Nicolae Șapcă.

Datorită invitației lor, am întâmpinat echinocțiul de primăvară, la Palatul nostru național, în miezul unei zile a inimilor deschise către cuvântul liric, sincronizându-ne astfel la Sărbătoarea Mondială a Poeziei. Bine s-au gândit și au potrivit demnitarii din sferele înalte, care au rânduit Ziua Poeziei după cea a Fericirii. Se țin una de alta aceste stări sufletești, deși a spus marele filozof al românilor, Emil Cioran, că „nefericirea e starea poetică prin excelență”. De fapt, la români poezia întotdeauna a fost asociată cu sacralitatea. Salvare de durere şi refugiu în zona suferinţei, plâns de bucurie şi bocet amar, sinceră deschidere şi adâncă discreţie, dure manifestări protestatare şi duioase destăinuiri de iubire – toate îşi găsesc expresie în Poezia, care poartă coroană regală în universul artelor, dar și în rimele naive ale unor oameni mai puțin inițiați în măiestria scrisului, dornici de a-și exprima inimos sentimentele. Pornind de la constatarea eminesciană „E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune…”, voi evoca din cuvintele regretatului poet, decan al literelor frumoase din arealul literaturii române bucovinene, Mircea Lutic: „Despre poezie e foarte uşor să vorbeşti, însă e foarte greu s-o scrii”. Le-am auzit cu ani în urmă, la una din ultimele sărbători ale Poeziei, căci după plecarea fulgerătoare a lui Mircea Lutic, Grigore Crigan, Vasile Tărâțeanu, Ilie Tudor Zegrea, Ștefan Broască, apăruse un gol pe ogorul literar. Și nu doar din cauză sărăciei de talente, ci mai curând lipsea un imbold să le însuflețească, acea scânteie care să reaprindă rugul unei vieți literare mai intense. Drept că după restricțiile impuse de pandemie și-a reluat mișcarea cenaclul transfrontalier „Mașina cu Poeți”, însă acesta a devenit mai mult o împărtășire de emoții lirico-sentimentale, o sărbătoare a frăției. Preluând conducerea Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, proaspătul ales poetul Nicolae Șapcă, și-a început activitatea cu ce-i este mai drag inimii – serata literară cu genericul „Poezia este oglinda sufletului”. La drept vorbind, și până acum s-a preocupat de organizarea cernăuțenilor la ședințele cenaclului „Mașina cu poeți” și de alte manifestări literar-culturale. Însă de-acum își propune și a făcut cunoscute obiectivele orientate la descoperirea și promovarea talentelor în spiritul tradițiilor literare din trecut. Despre faima de odinioară a Cernăuțiului, ca vestită capitală culturală, oraș cu scriitori și poeți cunoscuți în România, a amintit și Vasile Bâcu, societatea ce o conduce fiind continuatoarea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, care a fost căminul sufletesc al românilor bucovineni și ca o cetate de rezistență națională. De la aceasta au pornit toate inițiativele vieții culturale și naționale. Societatea Scriitorilor Bucovineni, precum și revista „Bucovina literară”, care și-au sărbătorit jubileul de 80 de ani, au luat ființă la Cernăuți. Trecutul acestora îi obligă pe liderii de astăzi să revigoreze prestigiul de odinioară.

Toate bune și înaripate de frumoase speranțe, însă, desigur, prea serioase pentru prima serată literară cu romanticul generic „Poezia este oglinda sufletului”, care, după cum a propus președintele SCLRB, Vasile Bâcu, va continua cu o periodicitate de cel puțin o dată pe lună, prioritate acordându-se descoperirii și promovării tinerelor talente. Amânând rigorile, exegeza și selecția pentru următoarele întâlniri la un ceai sau cafea cu arome lirice, amfitrionii inimilor deschise către poezie au dat lumină verde la toți din jurul mesei rotunde. Și-au destăinuit respirațiile din ascunsele sertare oameni care apar mai rar la recitalul poeților – Vasile Răuț, Ilie Tomiuc, junimistul Vitalie Zâgrea, pe care îl cunoaștem mai mult cu camera de filmat și preocupările de reporter. Natalia Proțiuc s-a prezentat în ipostaza de cântăreață și autoare de cugetări lirice. Au îndulcit cu versurile lor „ceaiul” seratei Vasile Carlașciuc, Sofia Roșca, Dumitru Zaidel, Tatiana Golciuc, nelipsiți la cenaclul „Mașina cu poeți”. Ana Cristina Tărâțeanu a pus în lumină necontestatul adevăr că poeții pentru a avea viață lungă și după moarte au nevoie de fideli cititori, dar și de declamatori, asemenea ființei ei sensibile, care ne-a citit din opera lui Vasile Levițchi, părintele spiritual al generației șasezeciștilor, și din cărțile tatălui ei, Vasile Tărâțeanu. De primele întâlniri la celaclurile lui Vasile Levițchi a vorbit fosta colaboratoare a ziarului „Zorile Bucovinei”, Aurica Broască. Jurnalista și cantautoarea Carolina Jitaru, a pus în valoare alt adevăr: o poezie bună se vrea cântată și rezistă mai ales prin incomparabila ei voce. Or, nu știu dacă ne-am aminti de „Glossa” lui Mircea Lutic, dacă n-ar cânta-o Carolina. De data aceasta ne-a dăruit în premieră popularul șlagăr ”Eu te iubesc”, pe text ingenios/tulburător adoptat de Nicolae Șapcă. De la acest cântec s-a „înmuiat” chiar și inima poetului de factură post-modernistă, Gheorghe Ungureanu, care pe lângă jocul cu timpul, a citit și un vers de dragoste. Nicolae Șapcă nu ne-a delectat de data aceasta cu sonete, însă ne-a pus pe gânduri cu întrebarea „De unde vine primăvara?”. Am intuit răspunsuri în melancolia poetică dată citire de Vasile Bâcu, și în cuvintele de apreciere din partea domnului diplomat Nicolae Dan Constantin, ministrul plenipotențiar de la Consulatul General al României la Cernăuți, care și-a exprimat admirația pentru permanențele creației literare și artistice de la noi, fenoment mai rar întâlnit în alte zone din afara Țării, pe unde l-a purtat misiunea diplomatică. Numai colegii noștri, Mariana Struț și Nicolae Hauca, bloggerul Euro Media, n-au avut timp de poezie, urmând să asculte mai apoi totul ce au înregistrat cu atenta grijă de a ne filma luminoși și frumoși, așa cum ne-au fost gândurile și cuvintele.

Maria Toacă