Negocieri privind Ucraina: Rusia va cere capitularea și cedarea Crimeei plus alte patru regiuni — The Times

Potrivit unui articol publicat de cotidianul britanic The Times, Rusia nu intenționează să încheie un acord echitabil de pace, ci va cere capitularea completă a Ucrainei, inclusiv recunoașterea anexării Crimeei și a altor patru regiuni ucrainene — unele dintre ele fiind necontrolate de forțele ruse.

După ce președintele rus Vladimir Putin a convocat o conferință de presă nocturnă la Moscova, în jurul orei 2:00, el a reiterat pretențiile sale față de Ucraina, insistând asupra unor „negocieri privind cauzele profunde” ale conflictului. Aceste cerințe, în limbajul Kremlinului, presupun cel puțin înlăturarea guvernului pro-occidental condus de Volodimir Zelenski și renunțarea definitivă la aderarea la NATO, subliniază publicația.

Jurnaliștii The Times precizează că în cadrul unor eventuale discuții de pace, Putin va solicita formal recunoașterea suveranității ruse asupra Crimeei, Hersonului, Zaporijjei și altor două regiuni, deși unele dintre acestea nu se află sub controlul trupelor ruse.

„Kremlinul repetă aceste cerințe săptămână de săptămână, variind doar formularea sau limba în care sunt exprimate. Mesajul rămâne același: unica cale către pace este cedarea completă în fața Rusiei”, se afirmă în articol.

Publicația ironizează declarațiile lui Putin, comparând insistența liderului rus cu filmul Ziua Cârtiței, în care personajul principal retrăiește aceeași zi la nesfârșit. „Se pare că Vladimir Putin este un mare admirator al acestui film”, au comentat autorii.

Reamintim că, recent, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA a analizat posibilele motive pentru care Putin ar dori reluarea negocierilor pe baza întâlnirilor de la Istanbul din martie 2022.

În același timp, Turcia și-a reiterat disponibilitatea de a media un acord de încetare a focului, oferindu-se să monitorizeze aplicarea acestuia pe viitor.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina