La începutul anului școlar 2025/2026, în regiunea Cernăuți funcționează 331 de instituții de învățământ general, cu 101 mii de elevi înscriși. Conform datelor Direcției Principale de Statistică din regiunea Cernăuți, citate de BucPress, numărul școlilor s-a redus față de anul școlar 2021/2022, când acestea erau 349. În același interval, numărul elevilor a scăzut de la 108 mii la 101 mii, iar cel al profesorilor — de la 12 mii la 11,3 mii.
Majoritatea instituțiilor de învățământ sunt situate în mediul rural — 243 de școli, față de 88 în orașe. În mediul rural învață 60,3 mii de elevi, iar în cel urban — 40,7 mii. În medie, o școală are 305 elevi, o clasă numără aproximativ 20 de elevi, iar un profesor revine la 9 elevi.
BucPress


