O doamnă mereu legată de tradițiile românești

Așa am cunoscut-o personal, nu demult, pe doamna Marioara Luța, deși o văzusem anterior în Galeria oamenilor de seamă și auzisem vorbindu-se despre ea de la prietenul nostru comun, Ioan Ițco.

Am văzut-o pentru prima oară îmbrăcată într-un frumos costum național, la Cernăuți, la prezentarea cărții dedicate acestui om vrednic și demn de toată lauda, „om cu suflet cât o țară”, cum l-au numit soții Toma în volumul lor, domnului Ioan Ițco. Nici nu știam atunci că doamna Marioara Luța nu cunoștea prea bine Nordul Bucovinei și Cernăuțiul. Venise cu produse naturale, dar mai ales cu niște plăcinte care ne-au lăsat gura apă atunci când le-am gustat.

Din cele povestite și aflate de la domnul Ițco, care îi poartă un respect deosebit acestei doamne modeste și harnice, am aflat că a fost prezentă și a participat nemijlocit la Simpozioanele Agroturismului Românesc, la Târgul Lăptarilor, că a organizat o asociație a crescătorilor de animale și că este mereu prezentă acolo unde este solicitată și invitată. Fermieră, cunoscătoare și promotoare a tradițiilor populare, bună gospodină, vrednică româncă.

Ne-am reîntâlnit la Storojineț, mai întâi, iar apoi la Cernăuți, la tradiționala sărbătoare a Zilei Bucovinei, unde, din nou, ne-a bucurat sufletele, dar mai ales gustul, cu plăcintele ei tradiționale, atât de gustoase. Venind cu toții trei – împreună cu domnul Ițco – spre meleagurile storojinețene, în cursul discuțiilor purtate, am aflat că își dorește mult să ne cunoască plaiurile, locurile încărcate de istorie, credință, cultură și frumusețe. Vorbind despre una și despre alta, am observat că este o doamnă inteligentă, pricepută, cunoscătoare a multor lucruri interesante.

Și-a exprimat, în mod deosebit, dorința de a vizita mănăstirile nord-bucovinene, mai ales pe cea de la Bănceni, despre care a auzit atâtea lucruri frumoase, dar și pe celelalte. Am invitat-o, amintindu-i că în programul Asociației „Dacia Străbună” avem și alte obiective și itinerare care merită atenție și trebuie cunoscute. Am aflat, totodată, că este din comuna Horodnic, chiar vecină cu poetul, avocatul și epigramistul Emil Ianuș, care, până la pandemie, ne vizita des și lua cuvântul la ceremoniile noastre de suflet.

Am citit și materialul pe care i l-a dedicat prietenul nostru comun, scriitorul și romancierul sucevean Andrei Breabăn, intitulat inspirat „O femeie cât un munte”. Am hotărât ca și eu, cu modestie, să-i dedic acum acest material, în prag de sărbători. Cele pe stil nou au debutat deja, iar cele pe stil vechi ne bat la ușă. Am dorit să scriu despre această doamnă care știe să îmbine atât de reușit tradițiile culinare cu portul românesc, clasicul cu modernul, alegând din toate ceea ce este mai bun și mai frumos.

Să ne trăiți întru mulți și fericiți ani, stimată doamnă Marioara Luța! Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu sănătate, ani frumoși, plini de realizări și împliniri. Vă așteptăm oricând cu drag la noi, alături de cei „trei bravi mușchetari” – Ioan Ițco, Andrei Breabăn și Radu Bercea – și de doamna Laura Onofrei de la Voroneț, care, de asemenea, își dorește să ne cunoască oamenii, locurile și ceremoniile tradiționale.

Un An Nou fericit și cu „Doamne ajută”!

Cu tot respectul,
membrii Asociației „Dacia Străbună”,
în numele căreia semnează
profesoara și scriitoarea
Eleonora Schipor

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina