O femeie de 73 de ani din regiunea Cernăuți a stabilit un record național: trăiește la cea mai mare altitudine din Ucraina

Teodora Popiuc, o localnică din satul Ialovețul de Sus, regiunea Cernăuți, a fost desemnată oficial persoana care trăiește la cea mai mare altitudine din Ucraina. Casa ei, situată la 1.335,7 metri deasupra nivelului mării, a fost inclusă în Registrul Național al Recordurilor din Ucraina ca fiind cea mai înalt amplasată locuință din țară.
Recordul a fost certificat cu ajutorul inginerului geodez Andrii Menko, din cadrul Institutului de Cercetare în Geodezie și Cartografie. Momentul a fost prezentat în ediția finală a expediției din Carpați a emisiunii „Lumea inversă”, realizată de cunoscutul explorator Dmitro Komarov.
„Doamnă Teodora, sunteți cea mai aproape de cer dintre toți ucrainenii. Trăiți aici tot anul și conduceți o gospodărie la înălțime – la propriu!”, a spus prezentatorul în timpul înmânării certificatului de record.
Pe lângă recunoașterea oficială, Teodora Popiuc a primit și un dar special: pentru prima dată în viață, casa ei a fost conectată la o sursă de electricitate prin instalarea unei panouri solare.
Căutarea celei mai înalte locuințe permanente din Carpați a făcut parte din proiectul documentar „Tainele Carpaților”, semnat de Dmitro Komarov.
Urmăriți-ne pe Telegram