O nouă întâlnire utilă a diplomaților români cu guvernatorul Regiunii Transcarpatia
La 25 octombrie, Consulatul României la Solotvino a organizat o vizită de lucru în România a președintelui Administrației Militare de Stat a Regiunii Transcarpatia, domnul Viktor Mykyta, însoțit de o delegație formată din oficiali de la Ujgorod, precum și din reprezentanți ai serviciului de grăniceri și ai căilor ferate ucrainene.
Programul a debutat cu o vizită în terminalul românesc al punctului de trecere a frontierei Sighetu Marmației, în zona de primire și asistență acordată refugiaților ucraineni în România, demnitarului ucrainean fiindu-i prezentate o serie de aspecte concrete ale activității ONG-urilor românești din Maramureș implicate în sprijinul mamelor și copiilor cetățeni ucraineni, încă din 24 februarie.
Vizita a continuat cu o reuniune de lucru cu prefectul județului Maramureș, domnul Rudolf Stauder, șeful biroului vamal Sighetu Marmației și reprezentanții conducerii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Primăriei Sighetu Marmației și ai Căilor Ferate Române.
Un obiectiv important al întâlnirii a fost reprezentat de efectuarea unei analize a stadiului și perspectivelor operaționalizării liniei de cale ferată cu ecartament mare aflate pe teritoriul României pe tronsonul Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmației – Valea Vișeului, care face parte dintr-un proiect mai amplu de interconectare feroviară între România și Ucraina.
În urma discuțiilor purtate cu acest prilej, a rezultat că lucrările se desfășoară în ritm alert, astfel încât termenele de finalizare a acestora să poată fi respectate. La rândul lor, experții celor două state în acest domeniu urmează să dezvolte în continuare dialogul și cooperarea în vederea operaționalizării, cât mai rapide, a tronsonului transfrontalier de cale ferată Teresva (Ucraina) – Câmpulung la Tisa (România) – via Sighetu Marmației – Valea Vișeului (România) – Dilove și Berlibaș (Ucraina).
Un alt subiect al discuțiilor, pe care îl dorim realizat cât mai curând, este crearea unui hub economic/de transport feroviar și terestru la Sighetu Marmației. Acesta vizează asigurarea unei interconectări sporite între România și Ucraina, cu impact economic deosebit de pozitiv pentru județul Maramureș și Regiunea Transcarpatia, din perspectiva schimburilor comerciale de mărfuri, creându-se în acest mod un nou coridor de transport foarte important.
Vizita oficialului ucrainean s-a încheiat cu o deplasare în teren, împreună cu prefectul județului Maramureș și oficialitățile locale de la Sighetu Marmației, ocazie cu care a fost remarcat ritmul ridicat al lucrărilor efectuate pe tronsonul de cale ferată cu ecartament mare Câmpulung la Tisa -Sighetu Marmației.
Folosim și acest prilej pentru a adresa mulțumiri conducerii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației pentru implicarea în organizarea, alături de Consulatul României la Solotvino, a acestei vizite foarte utile, care creează noi premise concrete de dezvoltare și diversificare a cooperării și pe segmentul economic, în beneficiul comunităților aflate pe ambele maluri ale Tisei și nu numai.
Urmăriți-ne pe Telegram