O seară de neuitat la Școala Populară de Arte din Slatina, regiunea Transcarpatia

Cu prilejul marcării Zilei Activiștilor în Domeniul Culturii și a Artiștilor Scoala Populară de Arte din Slatina a găzduit un  eveniment  cultural  deosebit, cu participarea   locuitorilor comunei. 

Programul a debutat cu intonarea imnului de stat al Ucrainei și păstrarea unui moment de reculegere, pios omagiu adus celor căzuți în lupta împotriva agresiunii Federației Ruse, urmate de un spectacol de excepție, susținut de talentații artiști de toate vârstele din Slatina, Biserica Albă și Apșa de Jos. Într-o sală devenită neîncăpătoare, alături de cei peste 200 de spectatori, am ascultat melodiile muzicii clasice, populare, ușoare, corale și de fanfară interpretate de aceștia.

Spectacolul a fost completat de dansurile populare și moderne ale copiilor și adolescenților din Slatina  și Biserica Albă.

La acest eveniment de succes și-au dat concursul artiștii Școlii de Arte, Liceului Slatina, fanfarei, grupului de rapsozi populari și corului Bel Canto din comună, precum și cei ai Școlii de Arte din Apșa de Jos și ai Liceului cu predare în limba română ”Alexandru Ciplea” din Biserica Albă.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina