Oamenii legii au fost alertați despre „minarea” unei străzi din Cernăuiți. Pentru alerta falsă bărbatul riscă închisoare
Un locuitor de 62 de ani din Noua Suliță, regiunea Cernăuți, a fost condamnat pentru relatarea unei informații false privind pregătirea unei explozii pe una dintre străzile orașului. Acesta a fost privat de libertate pentru o perioadă de doi ani, se menționează în decizia Judecătoriei raionale Noua Suliță din 4 ianuarie curent, potrivit audiovizualului public Suspilne.
În verdictul instanței se precizează că anul trecut, pe 7 noiembrie, un bărbat a sunat la linia „101” și a raportat că se pregătește o explozie pe strada Rudanski din Cernăuți. Serviciile de rigoare și experții nu au găsit substanțe explozive la fața locului.
Raportul fals i-a distras în mod inutil pe salvatori, medici și poliție ”perturbând astfel ritmul normal de viață al populației”. Anchetatorii au stabilit că bărbatul era în stare de ebrietate. El și-a recunoscut vinovăția în instanță. Inițial a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar ulterior pedeapsa a fost înlocuită cu doi ani de privare de libertate.
Urmăriți-ne pe Telegram