Oaspeți din Oradea, în vizită la Slatina, regiunea Transcarpatia
Președintele și directorul executiv ai Fundației „Speranța Vie” din Oradea, Adrian și Lavinia Dreană timp de trei zile s-au aflat la Solotvino/Slatina cu un grup de 10 medici specialiști cu scopul de a acorda, în regim gratuit, consultații medicale și, după caz, tratament unui număr de peste 200 de cetățeni din Comunitatea Teritorială Solotvino. De asemenea, au fost organizate și sesiuni de schimburi de experiență foarte utile împreună cu medicii și asistenții Spitalului Apșa de Jos.
Este a doua activitate de acest gen realizată de Fundația „Speranța Vie” Oradea, după cea din octombrie 2022, când o echipă multidisciplinară de medici români și americani a efectuat timp de 3 zile, împreună cu medicii și asistenții Spitalului Apșa de Jos, un spectru larg de consultații și analize medicale pentru un număr de aproximativ 500 de persoane. De asemenea, echipa mixtă de medici au acordat tratamentul necesar și unor pacienți strămutați temporar din zonele afectate de război, aflați pe raza Comunității Teritoriale Solotvino.
Acțiunea din anul 2022, care, într-o perioadă extrem de dificilă, a constituit o premieră în domeniul cooperării medicale la nivel regional între România și Ucraina, a avut un impact foarte puternic și ecouri pozitive în rândul locuitorilor din regiune și, iată, Fundația „Speranța Vie” Oradea a avut din nou disponibilitatea de a se implica în sprijinirea medicală a oamenilor și anul acesta. În acțiunile lor, medicii români au adus o rază de speranță în viețile oamenilor, arătându-le că nu sunt singuri în lupta lor.
Urmăriți-ne pe Telegram